joi, 10 iunie 2021

Despre vorbe și cuvinte

 Scriu atunci când îmi simt spiritul atât de sus, încât mi-e teamă că îl pierd, scriu când sufletul meu are mult prea multe de zis, și când  cei care sunt lângă mine să îmi audă vorbele, nu sunt cei care ar trebui să îmi citească cuvintele.

Scriu când inima îmi arde de un "nu știu ce" și acest dor nu poate fi ostoit în altă manieră. Scriu când inspirația îmi spune să o fac, scriu când rațiunea și vorbele sunt prea "mici" în comparație cu imaginația și cuvintele scrise.

Scriu când mi-e dor tare tare, imposibil de dor, și poate ar trebui să tac, să văd dacă dorul meu e primit și binevenit. Și uneori tac să văd dacă tăcerea mea primește răspunsul ce mi-l doresc cu sufletul.

Scriu când simt că trebuie să îmi recunosc greșelile și slăbiciunile, când trebuie să îmi asum păcatul de a iubi prea mult, prea tare, prea repede.

Scriu pentru că nu există vorbe care să înlocuiască cuvântul, scriu să îmi amintesc peste ani, scriu să las o urmă mică în nisipul vieții, să știu că nu am trecut prin viața asta degeaba.

Scriu pentru mine. 

Cuvintele mă fac mai înțeleaptă, vorbele mă fac mai puternică, scriu pentru că trebuie să o fac, în lumea asta atât de orientată spre smiley faces și emoticoane.

Scriu pentru că mulți în urma mea nu o mai fac, mulți încep să nu mai știe cum, și mai mulți nu mai văd sensul...nici al vorbelor, nici al cuvintelor.

Și poate eu, și alții ca mine, ar trebui să facem cumva să nu se uite de cuvântul frumos așezat și de vorba dulce. Ambele pot atinge inimi și pot schimba vieți.

Iar în momentul ăsta scriu mai ales pentru că mă îndeamnă sufletul să strig tare să se audă că mi-e dor. 

Dor, dor, dor...și mă întreabă sufletul: "mai poți să duci dorul ăsta"? " 

"Trebuie să pot, suflete, este dorul meu cel mare, și o să îl port lipit de mine o viață...obișnuiește-te".

.......

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.



miercuri, 9 iunie 2021

Partea a 9-a si FINAL

- Ești un laș...ești un laș...pentru un motiv stupid, că refuzi să îți pui inima la bătaie, poți pierde iubirea vieții tale!

O vrei și o știi foarte bine. Ce mai aștepți? Știi exact ce vrea ea, știi exact că și tu vrei să îi oferi totul. În sfârșit, ai gasit-o pe cea care simți că iți umple tot sufletul, ți-a arătat și ți-a demonstrat asta fără niciun dram de îndoială. Ai simțit-o vibrând ca un arcuș de vioară care ți-a atins cele mai sensibile corzi..

Ai simțit-o tremurând de plăcere...nu, nu de plăcere...ai simțit-o tremurând de dragoste adevarată, pentru tine...ai avut-o în brațele tale, ai sărutat-o și te-ai simțit al naibii de bine...

Și după toate astea...ai plecat de lângă ea? Cum mai te poți privi în oglindă?"

Se tot învârtea în pat încercând sa-și găsească o poziție în care să se poată liniști, o poziție în care să se simtă mai confortabil, dar era atât de excitat și de nervos încât aruncă cât colo perna pe care o ținuse în brațe, până atunci.

Tim își spunea toate astea cu glas tare...sa se audă...îi ardea tot corpul, îi venea constant în minte felul în care simțise curbele Reynei lipite de el, felul cum se mula rotunjimea sânilor ei în căușul palmelor lui, și cât de mult dorea să-i guste, să-și simtă desfătată limba și gura de sfârcurile ei, pe care doar și le imagina...

Camera aia de hotel, pe care o inchiriase pentru conferința cu reprezentanții filialelor din zona de Vest, i se părea o cușca, iar distanța și dorul pentru Reyna îl dispera la propriu. 

Îi fierbea sângele în el, iar altă parte a trupului îl durea de atâta frustrare și dorință ori de câte ori își amintea buzele ei umede pe gâtul lui. Ah, gura ei era izvor de plăceri, îl înnebunea la propriu, simțea și acum limba ei cum îi căuta căldura gâtului, și cât de curioasă îi cerceta cu vârful ei gustul buzelor lui. 

Dacă ar fi fost după voia lui, după primul sărut ar fi luat-o pe sus și ar fi împrăștiat dintr-o mișcare toate hârtiile de pe biroul ăla nenorocit, și ar fi făcut-o a lui, pe loc. Dar știa că nu ar fi fost ceea ce trebuie, nu pentru ea, nu pentru prima dată cu ea. 

Avea femeia asta ceva special, nu știa exact ce, dar acel ceva il termina. Nu mai putea să se gândească decât la momentul la care va face dragoste cu ea. Și-o imagină goală și fierbinte, sub el, prizionera lui, femeia lui, și doar a lui. Își imagină sunetul scos de ea când el ar fi.....

- La naiba cu toate astea! Sări din pat, își trase un tricou pe el și începu să-și îndese în geantă lucrurile personale împrăștiate prin cameră.

În două minute, ușa hotelului se închise în urma lui...

............................................................. 

În timpul ăsta, la câteva sute de kilometri depărtare, Reyna privea în gol la diplomele de pe peretele cabinetului.

Nu mai avea niciun sens să continue nebunia asta. Atât de multe întrebări și turbulențe, într-un timp atât de scurt, încât părea legendara luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt. 

- Ce o fi, să fie, ce trebuie să se întâmple, să se întâmple! Eu nu mai pot așa, este peste mine și peste puterile mele să mă lupt. 

Reyna își depănă firul gândurilor, și ascultă cum curgea apa în filtrul de cafea. 

Plecase devreme spre birou, și ajunsese înaintea Clarissei, iar o cafea fierbinte suna extraordinar, poate așa reușea cumva să aducă puțină căldură în sufletul înghețat de teama că iubirea asta năucitoare, ar putea ajunge la final. 

Știa că Tim era plecat la o conferința, și lipsea din oraș toată săptămâna. Probabil că era modalitatea în care destinul punea capăt unei idile, pe cât de fierbinte la început, pe atât de rapid ajunsă la final. Un final care era amar, fără sens, fără noimă.

Mai știa și vorba cu "ochii care nu se văd se uită", iar Tim era un bărbat liber, fără obligații, într-un oraș care îi putea aduce noi posibilități de distracție fără consecințe, noi "teritorii" de cucerit. Orice femeie i-ar fi putut încălzi patul și trupul, chiar în momentul ăsta...

Simți cum un nou val de lacrimi de ciudă și frustrare îi năvăleau în colțul ochilor, dar și le șterse rapid când auzi că ușa de la intrare se descuie. Știa că era Clarissa, dar tot nu putea să o lase să-i vadă lacrimile, pentru că i-ar fi cerut explicații, și explicațiile nu puteau fi date.

Mimă un zâmbet larg, și se întoarse spre ea.

- Uite ce șefă de treabă ai, te așteaptă cu cafeaua...

- Mhmm...ce drăguț din partea ta Reyna, dar....ce e cu tine așa devreme pe aici? Cumva cineva te-a ținut trează făcând dragoste cu tine toată noaptea? Sper ca da! 

Clarissa zâmbi complice și o privi în ochi.

- Of, numai la asta te gândești? De când viața mea sexuală e așa un subiect de interes?

- De când tipul ăla drăguț și atrăgator dă târcoale pe aici.

- Nu știu despre ce vorbești, Clarissa

- Ba știi foarte bine, vorbesc de Tim. E drăguț, vă potriviți. Deci, a făcut vreo mișcare? 

- Se pare că nu o scot la capăt cu tine, merg în cabinet să-mi beau cafeaua, și te las și pe tine să-ți faci treaba pentru care te plătesc. 

Hohotul de râs al Clarissei încă se auzea din recepție, iar Reyna închise ușa. Începea o zi lungă, în care avea pacienți până seara târziu.

 Se afunda în muncă ca de obicei, măcar trecea timpul și poate reușea să uite măcar puțin de bărbatul care îi schimbase modul de a vedea dragostea. 

...........

Când ultima sedința de consiliere se termină, se ridică de la birou și privi pe fereastră. Seara venea grăbită. O aștepta o nouă noapte singură...poate era cazul să se mulțumească cu asta, și să nu mai viseze la brațele lui Tim în jurul ei, sau la mirosul lui pe pernă.

O trimise pe Clarissa acasă, oricum făcuse ore suplimentare, și era cazul să se pregătească și ea de plecare. Închise ușa la birou, și spre ieșire sună pentru un taxi.

Coborî treptele și se pregăti să aștepte taxiul, care ajunse imediat. Urcă , salută șoferul, îi dădu adresa și rămase în tăcere, pierdută în gânduri. 

Nici nu observă mașina din spate care se puse în mișcare imediat după taxiul ei.

- Doamnă...am ajuns, auzi Reyna.

- Ah, deja? Ok, mulțumesc și păstrați restul. Seara bună!

Taxiul demară, iar Reyna își scoase cheile din buzunar. Neatentă, cheile îi căzură pe jos, se aplecă după ele,  dar o altă mână mai rapidă decât a ei, le adună dintr-o mișcare.

- Cauți cumva cheile astea? Te provoc să le iei.

Reyna încremeni. 

- Tim? TIM???

- Sunt aici, iubita mea. Nu mai puteam să stau departe de tine. Nu mai vreau și nu mai pot să stau fără să te simt lângă mine.

De data asta sărutul care urmă fu lung și lent, fără nicio urmă de reținere, fără limite și fără griji. Era sărutul care pecetluia două inimi care se chemau una pe cealaltă, și care primiseră răspunsul dorit. Erau unul pentru altul.

Nimeni și nimic în lume nu mai putea acum să rupă legătura asta sau să intervină. 

Undeva, în neant, Destinul, dacă ar fi fost sub chip uman și-ar fi frecat mâinile de satisfacție.

- Iubitul meu! 

- Da, iubita mea! 

Nu mai aveau nevoie de alte cuvinte. Tim preluă controlul, descuie poarta, și o conduse spre intrarea în casă. Încercă a doua cheie, descuie și o privi pe Reyna. 

Îi simți mâna ei cum se strecură într-a lui, și dintr-o mișcare, intrară în casă. Era exact invitația de care Tim mai avea nevoie, ca să se asigure că ceea ce urma să se întâmple, era consimțit.

Poșeta Reynei ateriză pe undeva pe canapea, iar ritmul sărutului și al mișcărilor deveniră mai iuți, mai aprinse, mai sălbatice. Gurile lor se întreceau în a-și demonstra pasiunea, limbile lor împletite făceau dragoste neobosite,  iar mâinile lor călătoreau orbește, învățând geografia trupului celuilalt, pipăind, alintând, mângâind. Urcară treptele spre dormitor, lasând în urmă o dâră de haine, fără a-și lua mâinile unul de pe altul, fără a se dezlipi fie și numai pentru o secundă.

- N-am să-ți mai dau drumul niciodată, șopti Tim răgușit de dorință.

- Nici nu vreau, răspunse Reyna conducându-l spre pat. 


Erau amândoi, aproape goi, în picioare, privindu-se în ochi, bărbat și femeie, trupurile lor știau ce urma să se întâmple. Se căutau, să se potrivească unul cu altul, ca o "katana" unui samurai în teaca potrivită.

Când spatele Reynei atinse așternutul răcoros, urmată de trupul lui Tim, știu că era el cel care avea să fie "the one". 

Simțea cum focul mocnit din ea se întărâta, simțea că fiecare mișcare a lui era făcută anume să o aprindă, de parcă cineva îl învățase dinainte unde și cum să o atingă. 

Cu ultima fărâmă de control, reuși să își desfacă părul, își scoase banda fină de mătase care îl ținuse legat, și se răsuci deasupra lui Tim. 

Îi puse un deget de buze și îi ridică mâinile deasupra capului, legându-le ușor. 

- Iubito, mă ucizi...

Îi închise gura cu cel mai senzual și umed sărut pe care îl experimentase vreodată. Atingerea mătăsii de incheieturile lui era cea mai sexy senzație, până când simți buzele Reynei pe piept. Gemea de plăcere, dar o lăsă să il exploreze atât cât voia. Nu știa unde avea de gând să se oprească, dar senzația era incredibilă. Voia mai mult...

Simți cum buzele îi sărutau locuri pe care nici nu conștientiza că le are, cum coborau ușor pe abdomen. Îi simțea răsuflarea atât de fierbinte și buzele atât de umede, nici măcar Afrodita în persoană nu ar fi putut să fie așa sexy, atât de erotică și atât de delicios de păcătoasă.

Buzele ei se mișcară trecând de buric, oprindu-se o fracțiune de secundă, apoi simți paradisul însuși când gura ei atinse și gustă cea mai fină și mai sensibilă parte din el. Era demon și înger totodată, era femeia lui care îl iubea, îl simțea și îl gusta cu plăcerea nedisimulată de a-și satisface necondiționat bărbatul.

Știa că nu mai putea rezista, și nu voia să rateze șansa de a simți cum trupul ei se desface pentru a-i face loc să intre în ea.

Își smulse legătura de la mâini, o prinse și o rostogoli sub el, o țintui sub greutatea lui și o privi în ochi

Văzu atâta iubire și dorința acolo, încât se simți stăpânul lumii. Acum știa ce înseamnă să fii iubit, cu trupul și cu sufletul. Și mai știa că nu va mai putea pleca de lângă ea.

Nu mai rezista, o simți cum se așeză mai bine, să se potrivească cu el. Raiul era între picioarele ei, și împins de dorință, intră...încet...aluneca pe mătase, mai mult și mai mult, îi simți șoldurile cum se înalță spre el, să il cuprindă tot, iar cu fiecare milimetru cucerit, simțea că nu mai are aer, plăcerea era imensă, era toată a lui, iar el tot al ei. Se mișcau la unison, lent, adânc, cu forța unei pasiuni dincolo de ei...era locul lui acolo, adânc, în întregime.


Valul fierbinte al orgasmului ei îl inundă, brusc, iar apoi explozia lui îl lăsă făra cuvinte. 

Magic, extaz suprem, dragoste la rang de artă...

- Esti a mea, iubita mea!

Adormiră unul într-altul, știind că de acum, drumul lor era unul și același.

Undeva, într-un colț de Univers, Destinul zâmbi: "My work here it's done".

.......................... 

F I N A L 

...........................

:)

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.


marți, 8 iunie 2021

Partea a 8-a

 Recunoașterea faptului că de bună voie și nesilită de nimeni, își lăsase garda jos, avu efectul scontat asupra Reynei. 

Odată cu zorii, se simți - în ciuda somnului precar - gata să se se ia la luptă cu tot Universul. 
Își făcuse destul procese de conștiință, iar după acea introspecție adâncă în sufletul ei, în sfârșit putea să accepte. 

Era adevărat, se îndragostise, dar măcar nu ajunsese să dea totul. Încă mai avea posibilitatea să iasă elegant dintr-o situație cel puțin incertă. Iar incertitudinea nu era deloc una dintre stările ce-i plăceau...

Senzația de mers pe nisipuri mișcătoare, mereu cu grija de a nu face un pas greșit, mereu cu grija de a nu avea pământ stabil sub picioare, mereu cu ochii în toate direcțiile, ca un animal hăituit, nu era ceva ce ea putea să accepte. 

- Iubirea nu trebuie să aducă teamă, iubirea nu conferă vină și nici incertitudine, iubirea ar trebui să te facă să atingi cerul, iubirea în primul rând, ar trebui să fie împărtășită. Pentru că nici cerul nu ar fi la fel fără pământ, pentru că nici Yin nu există separat de Yang, pentru că nu poți doar să fii iubit, trebuie să și iubești...

Iar în iubire, în cea adevărată, 1+1 = 1, două jumătăți potrivite formează un întreg. 


Două jumătăți potrivite...

Din perspectiva asta, Reyna nu privise lucrurile. Era oare ea jumătatea potrivită pentru Tim? Era oare el, bărbatul care să o desăvârșească pe ea? 

Puteau fi ei cheie și lacăt unul pentru altul?

Reyna știa cum stăteau lucrurile din punctul ei de vedere, dar în ceea ce îl privea pe Tim, era complet neștiutoare. 

Nici măcar nu era ea genul lui de femeie, așa cum și-o imagina el.

Însuși Tim îi spusese într-un moment de sinceritate absolută, că până la ea nu se gândise că l-ar putea atrage o tipologie feminină atât de departe de standardul său.

Și atunci, întrebarea era: nu cumva Tim era doar condus de instinctul masculin și de o pasiune orbitoare, și cel mai posibil trecătoare? Doar atracție sexuala, și atât?

Dacă stătea și se gândea atent la toți pașii făcuți în evoluția poveștii ei cu Tim, era evident că tot ce ținuse de ea, ea făcuse. Făcuse pași spre el, se deschisese în fața lui, fără urmă de ipocrizie sau manipulare tipic feminină. 

De fapt, Reyna jucase jocul cu cărțile pe față. Dar încă nu știa ce cărți avea Tim în mână. Putea să piardă, dar la fel de bine putea să câștige. The game was not over yet, putea să meargă în orice direcție.

Se hotarâse de data asta. Trebuia să îl lase pe Tim să facă următoarea mișcare. Bine sau rău, acum nici nu mai conta. 

Putea pierde totul, putea pierde bărbatul iubit, putea să piardă o mare parte din mândria ei, putea fi respinsă, dar măcar o făcea cu capul sus  pe deplin mulțumită că ea jucase corect. No dirty game from her. 

Înțelegea că viața nu e întotdeauna fair-play, și că nu mereu persoana pe care o iubești, te iubește la randul ei, putea să accepte asta. Dureros și trist adevăr, dar se pregătise și pentru scenariul ăsta, era o variabilă luată în calcul. Nedorită, dar calculată.

Jocul acum îl făcea el, ea nu mai avea nicio putere. Dar trebuia să știe ce vrea el, pentru că era încă în acel punct în care durerea unei respingeri ar fi putut fi gestionată eficient. 

Nu putea anticipa pașii lui, nu putea decât să aștepte, pregătită pentru orice.

- Incotro, Tim? 

Îl iubea, fără doar și poate...la modul cel mai clar și concret, dar fix datorită acestei iubiri, dacă ea nu putea fi ceea ce el își dorea cu adevărat, dacă ea nu îi umplea inima de bucurie și de iubire, prefera să renunțe. 

Tocmai pentru că il iubea. Ca să îl vadă fericit...

.................

(Va urma)

 .................

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

A.R.

luni, 7 iunie 2021

Partea a 7- a

Rareori în viață i se întâmplase Reynei să rămână atât de lipsită de apărare, atât de vulnerabilă, și atât de speachless, așa cum i se întâmpla acum.     

    În momente de criză, și atunci când se simțea fără control asupra situației, strategia era să se detașeze, și să vorbească cu ea însăși, cumva, o punere în scenă a acțiunii, cu ea în dublu rol. 

- Ești vulnerabilă...și doar ți-a spus să nu te îndragostești! Ai crezut că ai forță și că poți să duci treaba asta la bun sfârșit, fără să pui sufletul de-a întregul. Ce-ai crezut? Unde ți-a fost capul, unde ți-a fost mintea aia ascuțită? Ce s-a ales de promisiunea de a nu mai lăsa niciun bărbat să aibă atât de multă putere asupra ta? 

- Ok, taci te rog...ai dreptate, dar cum aș fi putut ști ce voi ajunge să simt? 

- Să simți?? Au trecut doar căteva săptămâni pentru numele lui Dumnezeu...ce să simți? Au fost de ajuns câteva îmbrațisări, câteva săruturi...ca să simți??? Nu te recunosc, tu nu esti eu...

- Da, au fost de ajuns, da, mai mult decât de ajuns...erai acolo, tu aia rațională, erai acolo...si m-ai lăsat singură, pe mine cea pasională să preiau controlul. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu ai pus în funcțiune alarmele? Poate pentru că emoția a învins? Poate pentru că știai că nu mă poți opri? 

- Raționează, gândește logic, priveste lucrurile în ansamblu, și apoi analizează în detaliu...Te-ai îndrăgostit?

- DA! DA! O, Doamne, da! 

    Pentru Reyna, concluzia era clară. Inevitabilul se produsese, în ciuda tuturor precauțiilor. Si acum ce? Care era cel mai rău lucru posibil ce se putea întâmpla? Să nu simtă și Tim la fel? Să o mintă? Să o manipuleze? Să fie doar una din multe? Așa de bun actor să fie? Ce fel de om ar putea mima o așa dorință? 

    Era conștientă că era o femeie atrăgătoare, dar prefera să atragă oamenii prin logica ei, prin conversație, prin spiritul vesel, prin comunicare, prin inteligența pe care rareori o folosea la capacitate maximă...dar toate astea parcă se dispersau în eter când Tim era prezent, când o atingea...iar când săruta, mintea ei se transforma într-o înghețată topită sub asediul unei guri nesățioase.

    Trebuia să pună totul cap la cap, trebuia să vadă totul negru pe alb, simțea că era cazul să-și transpună dragostea în cuvinte.

    Puse mâna pe un pix și începu să scrie. Cuvintele veneau năvalnic, ca o cascadă înspumată, grabite să fie așternute pe hârtie...multe, veneau rostogolite de o avalanșă de dor ce nu putea fi decât ...dragoste

    ”Atât de mult iubitul meu...ce bine sună cuvântul ăsta în mintea mea, ce mult aș vrea să ți-l pot spune, în față, privindu-te în ochi...ce mult aș vrea să te strig exact așa, când trupul tău se pierde într-al meu...și ce tare mă sperie gândul că nu voi avea șansa să fac asta vreodată...pentru că ...pentru că nu vei fi acolo pentru mine, pentru noi...sau vei alege să fii...dar nu pentru mine, ci pentru altcineva...Altcineva..

    Doar gândul că buzele tale ating alte buze, doar gândul că brațele tale fac scut altei femei, doar gândul că altcineva se bucură de atingerea ta, de pielea ta, doar gândul că faci dragoste cu altcineva....doar gândindu-mă, mă simt teribil.

    Gelozie, oare? Dar gelozia nu există decât în prezența dragostei...și atunci, poate fi ea negată? Nici vorbă...

 Cum aș putea să îți spun ceea ce simt că inima mea nu mai poate ține doar pentru ea? Cum aș putea să fac să ajungă la tine cuvintele astea fără să mă compromit eu, și fără să ma simt așa vulnerabilă? Cum aș putea să recunosc că m-am îndragostit, chiar dacă am făcut-o? Si cum aș mai putea acum să mai fiu aceeași dinainte de a te fi cunoscut? 

    Îmi ești prezent în minte și suflet, îmi ești ultimul gând înainte de a adormi, iar când adorm, îmi ești în vis. În visul meu, adorm la tine în brațe, plină de tine, adorm cu sărutul tau pe ceafa mea, cu părul meu înfășurat pe mâna ta...în vis ne aparținem, în vis suntem întregul. 

    Iubitul meu...în ce realitate și în ce moment m-am îndrăgostit? În ce vrajă am căzut? Și cum aș putea să știu că vreodată ai să simți și tu la fel? Pentru că, vezi tu...dacă ți-ai da voie să mă iubești, și dacă ai face un salt în necunoscut, aș fi acolo să te prind...și nu te-aș lăsa să cazi. 

    Iubitul meu...mi-e teamă, dar nu mai pot nega, iar simplul fapt că mi-am recunoscut vina de a te iubi, m-a eliberat. Și acum pot să recunosc...TE IUBESC!

..........................

    Reyna sublinie ultimele cuvinte, și reciti ceea ce degetele scriseseră fără pauză. Adevărul scris pe hârtie o debusola și mai tare, dar măcar, avusese puterea să recunoască față de ea, ceea ce nu mai era cazul să nege...

    Mai privi încă o dată hârtia, o reciti, după care luă o brichetă și privi cum foaia plină de cuvinte, se înnegrea, consumată de flacară, și dispărea transformată în cenușa, ca și cum nu ar fi existat niciodată. 

- Nu e cazul să știi încă, iubitul meu...tot ce sper este doar că vreodată vei fi pregătit să știi!

Închise ochii...mai era puțin și se iveau zorii.

........................

Va urma

...................

:)

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult

A.R.





duminică, 6 iunie 2021

Partea a 6-a

    Apusul abia se mai vedea dincolo de acoperișurile caselor  vecine, când Reyna ajunse acasă. 

Își căută cheile în geantă, descuie ușa și intră în casă. O liniște atât de mare o învălui, și îi mai liniști puțin bătăile inimii. Încă mai simțea prezența lui Tim, pe buzele ei, încă mai simțea gustul lui absolut delicios, iar pe bluza ei se simțea încă parfumul lui, ca o adiere ușoară. 

    Își scoase încălțămintea, și rămase desculță pe parchet. Se privi în oglinda de pe hol, și fără cei zece centimetri în plus dați de tocurile pantofilor, răsuflă ușurată. 

    Adora tocurile, erau artificiul ei de a părea mai autoritară și mai impozantă, dar seara când reușea să își lase tălpile goale, se simțea liberă.

    Intră în dormitor, fără să aprindă lumina, amurgul se contura cu fiecare umbră care reușea să intre printre pliurile draperiilor încă netrase complet. Se duse spre veioza albastră și o aprinse.

    Simțea nevoia să intre în starea de calm și liniște pe care i-o conferea spectrul de lumini dat de lampa aceea. 
    Deschise larg fereastra și lăsă perdelele trase. Briza bătea ușor, cât să intre aer proaspăt. Încercă să respire mai calm, mai relaxat, să-și elibereze mintea de toată încărcătura acestei zile.    Clopoțeii de vânt se mișcau lent, iar sunetele lor erau ritmice și clare. 
    Reyna reuși să își liniștească puțin tumultul interior. Probabil că un duș avea să o facă să se simtă mai relaxată, dar încă nu dorea să șteargă de pe ea urmele lui Tim. Îl dorea. Maxim. Cu forță. Cu pasiune. Il dorea cu totul. Fizic, mental, în întregimea lui.

    Își descheie un nasture de la bluză, și se întinse pe pat. Simțea răcoarea cearceafului, și închise ochii. 
- Oare cum ar fi, să fii aici lângă mine? Cum ar fi să mă ajuți tu să ma dezbrac? Cum ar fi să îți scot eu hainele de pe tine? Cum ar fi să fim sub duș împreună? Cum ar fi să mă joc cu spuma gelului de duș, pe pieptul tău? Pe brațele tale, atât de puternice, pe spatele tău? Cum ar fi să ne sărutăm sub stropii de apă, cum ar fi să ling fiecare picătură ce se scurge pe gâtul tău? Cum ar fi să mă ai și să te am?
- Cum ar fi să mă ștergi pe tot corpul, și apoi să mă duci în pat, fără să îți iei ochii de la mine?  Cum ar fi să te iau cu brațele de gât și să te trag deasupra mea? Cum ar fi să te las să mă iubești cum vrei și de cîte ori vreau?

Cearceaful fâșîi sub strânsoarea pumnului ei. 

    Nici nu realiză că în jocul acesta nebunesc cu propria imaginație, alimentată de tot ce se întâmplase peste zi, de atâta tensiune sexuală acumulată și neeliberată, lenjeria patului era singurul martor al dorinței ei, o victimă mototolită a unei pasiuni atât de nebunești. 

        Îi suna în urechi ceea ce Tim spusese: „Nu cred, știu că îți va fi dor de mine”. 
    Aprecia bărbații siguri pe ei, era o chestie imperativ necesară pentru ca Reyna să poată respecta un bărbat, dar de aici și până la aroganța aia atât de nonșalant afișată...uff, dar ce mult îi plăcea. 

Era un bărbat puternic, Tim, foarte sigur pe el, cel puțin așa lăsa să se înțeleagă. 

Aici Reyna trebuia să admită că  își găsise adversarul...Era de calibrul ei...Hmm, clar aveau să iasă scântei în caz de ciocnire al personalității lor.
- Oare cum și în ce s-ar transforma scânteile care ieseau din ei la fiecare atingere, prin haine? Ce incendiu ar lua ființă la atingerea trupurilor goale, fără nicio barieră?

    Până acum se pare că nu cedaseră niciun milimetru, niciunul din ei, era un război în care ambele tabere își analizau atuurile și slăbiciunile, evident în plan secund, pentru că primul plan era prea plin de vraja unei pasiuni pe care amândoi o lăsaseră să erupă...
- „Nu mai pot fi intr-o relație acum”...afirmația asta i se învârtea Reynei în cap...

- Nici eu nu pot fi o oarecare, pe o listă, doar o bifă într-un catastif...își spuse Reyna..
Ce este de făcut? Cum să te fac să ai curaj și să riști să te îndrăgostești din nou? De mine? 
...........................
Va urma
...........................
Și nu uitați, până data viitoare, iubiti-vă mult, mult..
A.R






sâmbătă, 5 iunie 2021

Partea a 5-a

 Următoarele două zile trecură chinuitor de greu, orele păreau ani...ani copleșitori, de dor, de îndoieli, de bănuieli, de întrebări. Două zile în care nu mai știa nimic de Tim, nu primise niciun mesaj,  niciun semn, iar răvășeala și dezordinea din sufletul Reynei dădea în clocot.

Își modificase programul, adăugase mai multe sedințe de consiliere, primise chiar și doi pacienți noi, din dorința de a-și umple cât mai mult timpul, numai să nu se mai gândească la Tim, la cât de mult îi simțea lipsa, și mai ales, să nu fie tentată să îi scrie ea prima. 

Bineînțeles, era o ambiție personală, dar prea puțin matură din partea ei, iar faptul că reacționa așa o enerva teribil. 
Ce putere exercita acest om asupra ei, astfel încât atunci când era cu el, își pierdea aproape orice urmă de profesionalism, efectiv uita tot ce ținea de autocontrol, de distanță, de putere? Unde îi era curajul, unde îi era armura aceea cu care ținea piept tuturor influențelor din afara spațiului ei intim? De ce îl lăsase așa de aproape de ea, și așa de repede? 

O sună pe Clarissa, recepționera ei, să o intrebe dacă venise următoarea persoană, era ultima de pe agenda. 

- Nu, și nici nu va veni, o auzi pe Clarissa, doar ce a sunat să reprogrameze, a intervenit altceva. Și tocmai bine, draga mea, arăți ca naiba, te-ai aruncat în muncă, și nu pricep de ce ai prefera să-ți petreci timpul la cabinet, în loc să ieși să te distrezi, mai vezi și tu lumea, poate îti iese și ție in cale cavalerul în armură strălucitoare...

Reyna o auzi chicotind, și vru să îi dea replica, dar nu mai apucă. Înainte să pună receptorul jos  o auzi cum vorbea cu cineva : "da, e înăuntru, doar ce i s-a anulat ultima programare"...

Prin ușa întredeschisă a cabinetului auzi cum scaunul Clarissei rulă pe podea, mai auzi un set de pași, urmat de zgomotul făcut de tocurile Clarissei, și apoi clinchetul de ușa de la intrare. Se ridică de la birou, și se îndreptă spre ușa, voia să vadă ce se întâmplă.
Nu reuși să ajungă, pentru că tot cadrul ușii se umplu brusc. 

- Tim!

Încercă să rostească ceva, dar gura ei era deja prizioneră, buzele erau deja strivite, prinse între buzele lui, brațele amândouă îi erau prinse la spate, strânse în pumnul lui, iar picioarele erau ținute între picioarele lui, care se depărtaseră să o cuprindă pe ea. 
Cu cealaltă mână, Tim o trase puternic înspre el, o conduse spre cel mai apropiat perete și o prinse ca în cea mai delicioasă și tentantă capcană, între peretele rece și trupul lui fierbinte. 

Nu mai avea nicio posibilitate și nici dorință să se lupte, genunchii îi tremurau, iar limba lui îi dăruia cele mai dulci și mai păcătoase senzații, era ca o mătase fluidă, cu gust de nectar al pasiunii. 
Il simțea..., ardea de dorință, o făcuse să nu mai aibă îndoieli asupra pasiunii stârnite în el, îl simțea mai tare, cu fiecare atingere. Singurele lucruri care mai stăteau între femeie și bărbat, erau hainele, biete textile fără putere de a disimula ceea ce voia el, ceea ce își dorea ea...

- Intr-o zi am să rup hainele astea de pe tine, și am să te fac a mea cu adevărat. Și o să ne placă...Mult!

Reyna reuși să tragă o gură de aer, se depărtă puțin de el, și încercă să-și revină. 
- Tim, ce faci? Cum de ai venit?

- Crezi că mai puteam să stau departe? Nu mi-a fost ușor, am încercat să mă țin la distanță, nu vreau să te fac să suferi...nu vreau să-ți fac rău. Am crezut că pot, dar nu pot. Nu prea știu unde va duce chestia asta, știu doar că te vreau, și acum m-am convins că și tu mă dorești.

Nu-s adeptul unei relații, sunt un bărbat liber, m-am obișnuit așa, dar, cu tine, ceva se întâmplă, încă nici eu nu știu bine ce este...dar poate că tu ar trebui să știi mai bine ca mine! 

- Tim, ascultă-mă, trebuie să știu, vreau să știu... e prea devreme pentru mine să fiu sigură, dar ceva s-a întâmplat cu tine...
Pe cine ai iubit așa de tare încât atunci când a plecat, a luat cu ea și dorința ta de a primi iubirea în sufletul tău? Cine te-a împins așa departe încât să îți refuzi dorința de a iubi din nou? Tu nici măcar nu mai vrei să fii iubit...cu sufletul. Tu vezi doar atracția fizică, și aici clar e mai mult de atât.
Dar eu sunt lângă tine, nu am vrut, și nici nu am crezut că voi simți asta, crede-mă că nu am făcut-o intenționat, dar pur și simplu mă sperie și pe mine ce se intâmplă între noi. 
Mă sperie că încă nu știu cum să mă pliez pe situație, dar cel mai tare mă îngrozește că nu știu nimic din ce simți tu, iar ultimul lucru pe care îl vreau e să mă implic emoțional  fără să știu că poate fi valabilă și reciproca...

- Hmmm....ai spus "să te pliezi" ? Îmi vin în minte cel puțin trei feluri în care aș vrea să te pliezi...pe mine, sub mine, lipită de mine...

- Tim...Ti....

Reyna nu mai reuși să termine cuvântul. Din nou, Tim preluase controlul, din nou vorbele erau de prisos...Gemu de plăcere când limba lui îi atinse lobul urechii, iar mâinile lui își facură curaj să coboare spre sâni. La început timide,  apoi pline de nerăbdare, mâinile lui căutau să cuprindă și să susțină cele două cupe atât de pline de dorința de a fi atinse, încât inconștient, o mână îsi facu loc pe sub bluza ei, eliberă un sân din strânsoarea sutienului și buzele lui il cuprinseră cu un oftat adânc de plăcere.

Telefonul lui Tim vibră înainte de a suna, făcându-i pe amândoi să tresară.
- Stiu, spuse Reyna, trebuie să pleci, din nou...
- Să fii cuminte, sper să îti fie dor de mine.
- Arogantule, s-o crezi tu!
- Nu cred, sunt sigur că îți va fi!
....................
Va urma
.................
:)
Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult..
A.R

vineri, 4 iunie 2021

Partea a 4-a

 Luă la analizat fiecare părticică de informație pe care o avea, suci pe toate părțile comportamentul și reacțiile lui Tim, atât în timpul în care erau împreună, cât și atunci când erau despărțiți. Ceva era ciudat acolo...iar Reyna adora misterele, adora să găsească rădăcina problemei și să creeze soluții...

- Nu pot să ignor asta! Nu vreau, îmi pasă prea mult, cineva sau ceva te-a făcut să fii într-o stare de defensivă atât de profundă...cineva sau ceva te-au rănit, grav, iar tu strigi după ajutor, inconștient...iar eu...eu se pare că am văzut asta...

Văzuse destule cazuri de traume psihologice in sesiunile cu pacienții, încât să nu recunoască în Tim un bărbat, rănit în dragoste, rănit în propria mândrie masculină, un bărbat care avea o cicatrice adâncă în suflet, o iubire pierdută, sau neîmplinită, sau o încălcare a încrederii  sau o dezamăgire teribilă. 

Ceva era acolo, în sufletul lui...și deja primii fiori reci ai unei gelozii fără temei, fără fundament, o iritau pe Reyna...ce femeie avusese inima si sufletul lui Tim, și îl lăsase se plece?

- Revino-ți, fată dragă...geloasă? De ce?  Nu cumva....nu cumva...începi să te îndrăgostesti? 

Furioasă pe ea însăși, Reyna își vărsă ceaiul care se răcise...ura ceaiul rece, la fel și cafeaua rece, la fel și bărbații reci...avusese parte de așa ceva în trecut. 

Dar Tim...Tim era foc, ardea, îi simțea căldura cum se transfera pe pielea ei, cu fiecare atingere, cu fiecare centimetru de piele, prizonier al gurii lui, Tim era pasiunea prin pura definiție.

Respiră adânc, își făcu o cafea fierbinte, și se pregăti pentru o noapte lungă. 


Chiar dacă ziua fusese extenuantă, își propuse să studieze toată noaptea, să îsi dea un refresh la cunoștințe. În toate cărțile de specialitate din bibliotecă, trebuia să găsească un răspuns. 

Era important pentru ea să știe, înainte de a fi prea târziu, înainte de a-și pune propria inimă în pericol. În fond și la urma urmei, ei doi doar ce începuseră să se descopere unul pe celălalt, ca bărbat și femeie, drumul abia începuse, iar Reyna nu mai dorea să suporte iar greutatea unei deziluzii.

Puse mâna pe primul tratat de psihologie și arhetipuri masculine, se cufundă pe fotoliu cu pătura ei favorită, și luă o gură de cafea. Începu să citească, ca pe vremea studenției, total absorbită,  mintea ei deja lucra febril, încerca să găsească răspunsuri....
..............


Era atât de cald și bine, atât de relaxant, simțea că a ajuns la porțile Raiului...
Se întinse tacticos ca o pisică îndelung și drăgăstos mângâiată, se întoarse pe o parte și simți alături de ea trupul bărbatului atât de mult iubit și dorit. Tim dormea lângă ea, obosit după ce făcuseră dragoste cu câteva ore înainte. Se trase mai aproape de el, îl sărută tandru pe buze, și îsi trecu degetele pe pieptul lui, într-o mângâiere atât de tandră, cu atât de multă iubire, incât nimic nu mai avea importantă. Îsi lipi trupul gol și moale de el, la fel de gol ca un Adam in Raiul primordial. 

Își mută mâna, mângâindu-i conturul corpului, apoi înlocui degetele cu gura ei avidă de pielea lui, îi umezi trupul cu sărutări arzătoare, pe piept, pe abdomen, din ce in ce mai jos. 
Gura știa singură drumul, săruta, mușca, umezea, mâinile atingeau, mângâiau, trăgeau tot mai aproape, avide, lacome, într-o atingere dureros de pasională. Coborî ușor, mai jos, și atinse curioasă cea mai sensibilă zonă a lui...
Îl simți pe Tim cum își prinse mâna în părul ei, trăgând-o spre el, o răsuci și o așeză sub el...
- Iubita mea...dacă vrei să mă omori de plăcere, ești pe drumul cel bun...dar am și eu ceva pregătit pentru tine...știu ce vrei și ce îți place, și am de gând să nu te las să simți lipsa...Ești a mea, doar a mea, iubita mea...

Era a lui, era el adânc in ea....nu mai voia să îl lase să plece....climax...extaz
..................

Un zgomot înfundat o trezi...
Amețită, pe jumătate încă adormită, nerealizând în primă fază unde este, și ce se întâmplă cu ea, Reyna văzu volumul pe care îl citea pe jos, iar umerii și gâtul o dureau cumplit. Adormise citind, pe fotoliu...

Brusc lacrimile îi năvaliră în ochi...fusese doar un VIS...un vis...o Doamne!!
Se lăsă în voia lacrimilor, trebuia să se liniștească cumva...voia să adoarmă la loc, să fie din nou lângă el...ce frumos suna din gura lui "iubita mea"!

Plânse cu ochii la geamul pe care vedea zorii ivindu-se...o nouă zi era pe cale să înceapă. 
...........
Va urma
............
:)
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult,mult!
A.R.