duminică, 18 iulie 2021

Confesiunile unei nopți de iulie.

Am eliberat în sunetul valurilor ce se spărgeau de țărm, țipetele de dor și de iubire ce se cereau descătușate din închisoarea de maximă securitate a conștientului meu.

Am încredințat mării înspumate secretele tainice ale unei iubiri ce devenea prea puternică pentru a mai putea fi tăcută și ținută în întuneric.

Am rugat pescărușii și albatroșii să acopere strigătul meu de dor teribil și sunetul numelui tău ce atât de des mi se întipărește pe buze.

Ți-am scris numele pe nisipul umed lângă numele meu, și am remarcat ce frumos arată unul lângă altul, ce armonios se întrepătrund și se completează.

Am rugat valurile să vină mai aproape de țărm și să aibă ele grijă să șteargă urmele, pentru că eu nu aș fi putut. Iar ele au venit, și m-au ajutat complice să păstrez secretul.

Nu aș mai putea să te șterg din minte și inimă, și nici nu cred că aș vrea, pentru că odată cu sărutul tău mi-ai lăsat inima plină de dorință  iar sufletul mi l-ai legat cu fir roșu de patimi de sufletul tău.

Am rugat marea să răcorească puțin acest vulcan ce era în pericol să erupă, și ea mi-a dat ascultare... și a erodat cu grijă în adâncuri, pentru a putea lăsa loc invizibil pasiunii să se elibereze puțin câte puțin.

Visez, în noaptea de iulie, la momentul în care tu vei face posibil să iasă râuri de "lavă" fierbinte, iar această patimă să se poată transforma în rocă solidă, ascultătoare, ușor modelată sub acțiunea mâinilor tale maestre în atingeri.

Visez să visezi cu mine, în fiecare noapte, visez să îți lipsesc always and forever, și te "vrăjesc" să ai parte de iubirea vieții tale numai cu mine, să fii fericit lângă inima mea și să te simți acasă numai alături de mine.

........

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!! :)

A.R

.

marți, 13 iulie 2021

Venus - Marte, în valsul perfect!

21:45, 13 iulie 2021, uniunea Venus-Marte la grad perfect.

Uniunea divinului masculin cu divinul feminin! 

Pentru voi toți care vă doriți să vă găsiți sufletul pereche, pentru toți cei care doresc să manifeste iubirea persoanei dragi vouă, acum e momentul. 

Acest aspect nu a mai avut loc pe axa aceasta, in Leu, din 1991, acum 30 de ani!!!! 

Iubirea adevărată este la o dorința distanța, nu ezitați să o cereți Universului, nu se putea un moment mai prielnic. Multe povești de dragoste pe viața vor lua avânt de azi!

Spre apus, cei ce sunteți curioși puteți vedea această minunată conjuncție, in casa 5  a Leului.
Meritați, cereți și veți primi iubirea vieții voastre!

O cer si o primesc si eu! 💗💞❤💙💞💗

Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult!
A. R.

vineri, 9 iulie 2021

Mare de dor

 


Marea a știut mereu ce doruri duc cu mine,

Razele de lună ce se oglindesc în val, senine,

Adieri de vânt ce-n păr se domolesc

Iluzii dulci, pasiuni aprinse, în mine năvălesc 

Naive și frumoase vise, îmi jur să le trăiesc

Amoruri tandre, de temeri și secrete pline.

.........

Iubiri pătrunse de tainic înțeles,

Trăiesc acum ce n-am crezut vreodată,

Bucurie în suflet, și dragoste ca și răsplată

Așa a fost să fie, nu am avut de-ales.


09.07 2021

Alina Roman


marți, 6 iulie 2021

Nu renunța la fericire!

Când dintr-un capriciu doar de el știut

Destinul îți aruncă în față

O iubire fără de sfârșit sau început

Nu refuza... dar n-asculta la nimeni o povață

Că nu e nimeni așa de priceput.

...........

Nu poate nimeni să te-învețe să iubești

Nu poate nimeni să îți ceară socoteală

De câte ori să te îndrăgostești

Să-ți limitezi iubirea, e o greșeală.

.............

Cum ai putea să nu-ți dorești iubire

Când parcă altceva nimic nu are sens

Cum să-ți refuzi dorința ce o simți așa intens

Când ți se citește clar în ochi, dintr-o privire.

............

De ce ai renunța la fericire

Pentru vreo cutumă ce nu mai are înțeles?

De ce mi-aș refuza a ta iubire,

Când amândoi unul pe altul ne-am ales?

........

06.07.2021

All rights reserved

Alina Roman.

Când gândurile sunt hoinare.

Dacă ziua gândurile tale se îndreaptă spre mine, lasă-mă să-ți intru în minte, prinde-mă de mână și nu mai îmi da drumul...

Dacă în toiul nopții mă visezi, oprește-mă la tine, înseamnă că acolo vreau să fiu...

Dacă brațele tale vor să mă înlănțuie, lasă-le, ele știu de dinaintea vremurilor că eu sunt cea pe care trebuie să o protejeze...

Dacă iți dorești să mă săruți, respiră-mă și ține-mă în sufletul tău prizonieră...

Dacă simți nevoia să vorbești, vorbește-mi din suflet, îmi doresc să-ți fiu confidentă, vreau să-ți cunosc și să-ți înțeleg sufletul și inima. 

Vreau să-ți cunosc fiecare cicatrice, fiecare durere, fiecare dezamăgire, fiecare tristețe din viața ta...pentru că...vreau să le sterg pe fiecare în parte, cu iubire, cu răbdare, cu dorința de a fi eu cea care îți voi fi redat capacitatea de a iubi și a fi iubit.

Dacă îți e dor de mine atât de mult, încât simți că nu mai poți, lasă-te condus de dorință, caută-mă, vino și fă-te stăpân pe mine...

Dacă simți ca doar eu te pot alina, vino și eliberează-te de orice durere cu atingerea mea...


Dacă simți că înnebunești de dor în lipsa mea, înseamnă că eu sunt ceea ce te echilibrează...

Dacă simți că doar împreună suntem compleți, atunci alungă distanța ce este între noi...

Dacă simți că vrei să mă iubești, înseamnă că știi ce vrei, manifestă, cere și ia ceea ce ți se cuvine de drept, prin ceea ce a fost scris în stele...

......

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult mult!

A.R.



vineri, 2 iulie 2021

Iubiri care transformă

Cei care au avut măcar odată, curiozitatea de a-l citi pe Asimov, vor face imediat analogia dintre transformare și terraformare. 

Să mă explic:

Undeva, într-un viitor, în care Terra nu ar mai fi fost, oamenii căutau noi planete care să susțină viața. Și pentru că nu puteau merge ei înșiși să exploreze teritorii presupus ostile, trimiteau roboții să terraformeze acea planetă. Adică să o facă propice vieții umane...

Asta face și Destinul, atunci când vrea să ne arate că ne-am rătăcit puțin de la misiunea vieții noastre, ne trimite o iubire care să ne "terraformeze".

 Da, iubirile din viața noastră, transformă. Ne transformă.

Și unele nu doar metaforic sau superficial, nu doar la suprafață, ci lasă urme adânci, de neclintit, unele iubiri schimbă destine și deturnează persoane de la propriul drum. 

Unele iubiri, sunt cuminți și timide, ard cu flacără mică, și abia le simți. Eu am să o numesc "iubirea florilor de câmp". Transformările ce le aduce acest gen de iubire de cele mai multe ori le ignori, este genul de iubire care poate fi trainică, amicală, gingașă, lipsită însă de acel "wow factor", și pe care nici nu o simți, această iubire doar "este". Este un parteneriat încheiat în anume condiții, un drum fără denivelări, cu un viitor predictibil.

Alte iubiri sunt trecătoare, se aprind și ard rapid ca proverbialul "foc de paie", fac flacără mare, dar văpaia ei trece la prima adiere de vânt, iubiri pline de vorbe aruncate în vâltoarea pasiunii, sunt iubiri ce consumă trăiri, emoții, dar care nu lasă urme, doar senzații incerte, care pălesc sub acțiunea timpului... Să o numim "iubirea florilor de cireș", pentru că, este o iubire explozivă, spectaculoasă, dar efemeră.

Și în cele din urmă, at least but not last, este iubirea aceea care schimbă o viață, schimbă destine și descoperă sau transformă oameni. 

Nu, nu schimbă oameni, pentru că oamenii nu pot fi schimbați, oamenii își pot descoperi noi laturi ascunse, sau pot fi descoperiți de cei care la un moment dat, au decis să îi iubească. 

Oamenii nu pot fi schimbați  dar pot fi transformați de o iubire.

Este iubirea dintre suflete pereche, iubirea purtată și în alte vieți, "iubirea conifer", cum am ales să o numesc eu. 

De ce conifer? Pentru că orice conifer, e arborele veșnic verde, este durabil, prezintă siguranță și maiestuozitate, rezistă vara și iarna, la frig și la căldură. Este iubirea pe care o întâlnești foarte rar, acea iubire care apare din senin, și care crește pe măsură ce timpul trece, este iubirea care nu ține cont de vârstă, educație sau formare profesională, stare civilă sau statut social. Este iubirea care subit îți intră în suflet și care lucrează asupra psihicului, aducând transformări profunde și irevocabile.

Vei știi cu siguranță să recunoști o iubire conifer...

Ea apare de regulă în momentul în care crezi că nu îți mai lipsește nimic, în momentul în care ești mulțumit de viața ta, atunci când crezi că ești pe drumul destinului tău, atunci când nu mai ai aspirații, când totul e confortabil și monoton.

Și dacă nu ești pe drumul scris în destinul tău, Universul îți trimite această iubire, pentru că iubirea - prin definiție -  este o fantastică putere de transformare. Și inconștient, iubirea o accepți, pentru că nu poți întrezări în ea de la început, la ce transformări te va supune.

Uneori e de ajuns ca într-o conversație să se strecoare un cuvânt, sau o propoziție, o afirmație, aparent nevinovată, fără conotații, dar care să declanșeze o întreagă serie de acțiuni care duc la - da, ați ghicit - TRANSFORMARE! 

Uneori, un cuvânt de la acea persoană specială trimisă de divinitate te face să schimbi macazul, fie în carieră, fie în felul în care vezi viața, fie în modul în care înțelegi să trăiești din acel moment înainte. Te transformi ca să ajungi din nou pe drumul tău, care este unic pentru fiecare dintre noi.

De cele mai multe ori, acea persoană alături de care trăiești iubirea conifer, nici nu e conștientă de ceea ce a pus în mișcare. Și poate că nici nu trebuie, pentru că a făcut ceea ce trebuia să facă, conștient sau nu. Și îți descoperi brusc o altă fațetă a ta, una bine ascunsă sau doar ignorată, adormită, care apare în toată splendoarea ei,  strălucind orbitor. 

Și, da, îți dai seama cât de pe alături cu drumul tău ai fost, da, îți dai seama că poți să fii mai bun, poți fi special, poți "crește" spiritual, doar pentru că persoana aceea a apărut în viața ta, la momentul potrivit.

Și ooo, daaa, o vei iubi pe acea persoană cu toate forțele tale fizice și psihice, cu toată puterea din trupul și sufletul tău, și nu vei pregeta să îți asumi și să recunoști această iubire. 


Puterea unei "iubiri conifer" poate speria, poate bucura, dar niciodată, în nicio circumstanță nu va putea fi ignorată. Această iubire este unică, irepetabilă, și pe deplin simțită. 

Și la un moment dat, când transformările vor fi devenit realități trăite, îți vei aduce aminte de acel cuvânt, de acea conversație, și de acel moment când ai fost deturnat de la un drum greșit și pus pe calea sortită ție. 

Și toate acestea datorită acelei iubiri incredibile, acelei persoane pe care niciodată nu o vei putea uita, acelei persoane caruia îi datorezi faptul că ți-ai îndeplinit misiunea, acelei persoane căreia îi vei dedica primul gând dimineața și ultimul gând seara. 

Această iubire trebuie să o trăiești la maxim, sub orice formă și în ciuda tuturor opreliștilor, și să accepți cu liniște și calm urmele pe care cu siguranță le va lăsa în sufletul tău. De fapt, NU urme, ci mai bine zis cratere adânci și meticulos săpate. Dar le vei privi și vei zâmbi știind că ele sunt urmele lui/ei, și că tocmai datorită lor, iubirea voastră a devenit practic nemuritoare.

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.

vineri, 25 iunie 2021

Visul unei nopți de iunie

 

Te caut în strălucirea stelelor de pe catifeaua albastru indigo a nopții de iunie, iar fiecare luminiță ce îmi atinge privirea, este o mângâiere a mâinilor tale ce mă înconjoară.

Te simt în fiecare adiere de vânt, oricât de lină, sau sălbatică ar fi ea, te simt în fiecare grăunte de nisip de pe o plajă imaginară - doar de noi străbătută -  ce îmi masează tălpile goale.

Te văd în fiecare rază argintie de lună plină, te văd în fiecare umbră și în fiecare nor cu margini brodate în purpuriu de apus întârziat, te văd în vis și te chem în realitate.

Te adulmec, cu fiecare aromă adusă de noaptea mea de iunie, te identific cu parfumul florilor de tei, ce atât de mult îl iubesc, te am cu fiecare inspirație și te eliberez doar pentru plăcerea nebună de a te avea iar și iar.

Vibrez și îți tremur în brațe în noaptea noastră de iunie, îți simt sărutarea pe buze, și căldura din sufletul tău, ce mă cuprinde și mă leagă de tine, cu lanțuri invizibile de destin ascuns de priviri indiscrete.

Privim la stele împreună, și mă las înconjurată de brațele tale, în parcul meu, pe aleea mea imaginară, mărginită de tei înfloriți și de felinare cu lumină difuză, ce se pierde în frunzișul copacilor...

Te sărut cu voluptatea și cu plăcerea cu care mușc din perfecțiunea unei caise parfumate și delicioase, îți umezesc cu vârful limbii, buzele tale cu gust de căpșună dulce, și te gust cu toată patima, în noaptea mea de iunie...

În noaptea mea de iunie, ești ceea ce vreau să fii, al meu în întregime...în noaptea noastră de iunie, mă ai doar pentru tine...în noaptea noastră de iunie, nu mă mai lași să plec din brațele tale...în noaptea mea de iunie, mă iubești cum nu ai crezut că o vei face vreodată...
...................

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
A.R

marți, 22 iunie 2021

Iubirea între paradox și utopie

 Dacă o iubire poate avea limite, atunci acestea două ar putea fi. Cel puțin din punctul meu de vedere, din acest moment al vieții.

Nu zic că iubirea ideală este utopie, pentru că mi-aș ucide propria concepție adânc infiltrată în mecanismul gândirii proprii, dar idealul este atât de diferit de la persoană la persoană, încât sub nicio formă nu s-ar putea găsi un numitor comun. Și atunci însuși scopul de a-l căuta, devine, de facto, nul și neavenit.


Așadar, ideea nu este să căutăm iubirea ideală, pentru că ea nu este una singură, sub aceeași formă sau manifestare pentru toți.

Ideea este să căutăm iubirea ideală pentru noi înșine, acea iubire care nu te chinuie, care nu cere eforturi, care nu te transformă ci care te acceptă întru-totul și te înconjoară de senzația de libertate și apartenență în același timp.

Iubirea ideală nu presupune sacrificii și durere, și nu știu când și cine a impus acest punct de vedere, cum că, dacă nu te chinui și nu suferi măcar puțin, nu este iubire.

Nici vorbă de așa ceva, iubirea te învăluie, și face ca totul să fie simplu și clar, iubirea te lasă să îți păstrezi ființa și voința, și să vii în întâmpinarea celuilalt, iubirea te face să completezi un alt om  acel om al tău. 

Iubirea n-ar avea de ce să doară. Decât dacă e dusă spre paradox...

Această situație paradoxală e dată de un singur fapt: iubirea e mai multă, mult mai multă dintr-un singur sens. Și atunci cel care primește toată această iubire, e cel care capătă și acumulează tot mai multă putere asupra celui care oferă. 

Cumva, energiile nu mai vin una în completarea celeilalte, ci una se hrănește din cealaltă, secătuind-o, într-un final.

Se ajunge la sintagma: "cei pe care îi iubești te rănesc cel mai rău". De ce? Pentru că au puterea, chiar dacă în mod conștient ei nu vor neapărat, să facă rău. 

Iubind pe cineva fără a primi la schimb iubire, îi dai acelei persoane putere asupra ta. 

Situația este utopică atunci când se face constant acest schimb de energii, de vibrații, de putere, și fiecare este parte a unui întreg, păstrându-și Sinele. Fiecare este puternic, pe rând, atunci când trebuie și cum trebuie. 

Situația este paradoxală când acel om în care ți-ai vărsat toată energia, toată iubirea, în inima căruia ți-ai făcut Sinele prizonier, te rănește. Te rănește cu acțiunile sau non-acțiunile lui, te rănește cu tăcerea, cu cuvântul, cu faptele și vorbele. Te secătuiește. 

Si te trezești gol, pustiu, dezorientat, funcționând doar pe avarii, pe vapori de energie, și toate astea pentru că singur/ă, i-ai dat capacitatea de a o face...iubind prea mult. Poate că el/ea nici nu bănuiește ce deșert a făcut în sufletul tău, nici măcar nu a intenționat să o facă, doar a primit ceea ce tu ai oferit, necondiționat. Și nu îl/o poți condamna.

De aceea, mereu voi încerca și voi insista, așa cum pot, să vorbesc despre echilibru, despre moderație, despre a găsi cea mai bună variantă de a funcționa într-o relație, dacă și numai dacă instinctul îți spune că merită timpul și efortul tău. Și mai ales dacă vezi că există reciprocitate.
 
Dacă nu, adună-te, așa sec și gol de energie, nu regreta faptul că ai iubit - asta te face special - acceptă faptul că ești înfrânt, bucură-te că încă mai poți să respiri, nu te răzbuna și lasă ca iubirea ta să bucure alt suflet. 
Iar dacă vei fi pus în situația inversă, nu te bucura de puterea ce ți s-a oferit, și nu seca de energie pe acel cineva. Nu deveni călău la rândul tău. Puterea nu este despre iubire, iar iubirea nu este despre putere.
.........
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
A.R.

joi, 17 iunie 2021

Compatibili și / sau complementari în iubire?

 Pentru cei care știu măcar puțină astrologie, sau sunt interesați de chestiuni de genul zodii, horoscop, este ceva normal ca la primele discuții cu o persoană nouă în viața noastră, să ne punem întrebarea: "oare ce zodie este, suntem compatibili?" 

Mulți veți nega, și mai mulți veți spune că nu contează asta, câțiva cu siguranță ați tăiat din start orice posibilitate de a schița o relație, când ați aflat zodia potențialului partener, și știați voi că în general nu sunteți compatibil cu X semn zodiacal.

Ei bine, vin și vă spun că nu există compatibilitate 100%, sau 0 % în nicio combinație de semne zodiacale. Sigur că unele combinații sunt mai potrivite, altele mai puțin. 

Într-o relație, din punct de vedere al semnelor zodiacale, dacă compatibilitatea trece de 55% există șanse foarte mari de reușită. Ceva ce depășeste 78% este ideal. Dar aici vorbim de compatibilitate astrologică între zodia natală, ascendent, Lună, Marte și Venus în zodii și case.

Nu am să vă plictisesc cu amănunte, pentru asemenea detalii, pot răspunde în particular. Să revenim, zic, la zodiile noastre.

Așadar, să considerăm că ați întâlnit pe cineva care, sub o formă sau alta, a reușit să vă facă inima să bată mai tare, mai altfel, cineva deosebit care, să zicem, este dintr-o zodie cu care vă considerați compatibil. Așa-i că faceți pași spre manifestarea relației cu mai multă încredere? Așa-i... 

Și surpriză, merge o perioadă, și apoi, ceva se rupe...ceva parcă nu mai funcționează ca un ceas elvețian, ceva parcă scârție. 

De ce? Pentru că acea compatibilitate nu a fost dublată de complementaritate. Un numerolog, probabil că mi-ar susține punctul de vedere, dar mă limitez să vorbesc despre ceea ce știu și ceea ce am studiat.

În teorie, compatibilitate mare există între zodii ale aceluiași element: foc, aer, apă, pământ. Și asta se întâmplă pentru că nativii posedă în general, aceleași calități, aceleași opinii, aceleași puncte de vedere. 

O compatibilitate la fel de bună, dar și  complementaritate există și între semnele de foc și aer, precum și între pământ și apă. Pentru că în teorie ele se completează reciproc, pentru că focul nu poate să ardă în absența aerului, iar pământul se usucă fără apă.

Prima excepție aici, o fac nativii de cuspidă extremă, care sunt natural compatibili și complementari tot cu nativi de cuspidă, iar regulile mai sus menționate se aplică mai greu, din cauza influențelor din două zodii diferite ca manifestare.

Revenind, chiar dacă compatibilitatea este mare, șansele ca o relație să dea greș sunt mari, dacă nu există și complementaritatea care să aducă profunzime acelei compatibilități. Degeaba ești compatibil cu partenerul/a, dacă nu știi sau nu poți să îl completezi. 

Degeaba aveți amândoi același scop, dacă resursele care vă pot duce la atingerea lui nu vă sunt complementare. Dacă acele resurse sunt aceleași, se vor epuiza și scopul final nu va fi atins, pentru că luptați cu aceleași arme, consumați aceeași energie, practic nu vă completați.

Iar idealul în doi, este combinația celor două elemente. Așa că, dragii mei, când porniți la drum într-o nouă relație, când dragostea vă încearcă, asigurați-vă că nu sunteți doar compatibili, ci vă și completați reciproc.


Nu trebuie să fii la fel ca celălalt, nu trebuie să fii nici opusul lui - contrar vorbei cu "opusurile se atrag" - trebuie să fiți în echilibru. Prea mult foc duce la incendii, prea multă apă la inundații, prea mult aer la tornade, prea mult pământ la deșert. 

Dar ce bine este când puțin vânt mai alungă ploaia, când puțin foc mai modelează pământul, când puțin pământ mai temperează văpaia focului...și tot așa. 

Aș vrea să cred că v-am făcut să înțelegeți de ce este important să nu rămânem blocați pe compatibilitatea generală, și să fim dispuși să vedem dincolo de ea. 

Pentru ca Divinul Feminin - Venus, și Divinul masculin - Marte, să poată forma cercul YIN și YANG, este nevoie de mai mult decât simpla compatibilitate. Și vă spun sincer, că un Marte și o Venus, acolo unde trebuie pe harta natală, face cât zece compatibilități la un loc.

..........

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.

A.R.

luni, 14 iunie 2021

Între alegeri și consecințe

 Zilnic, alegem. Decidem, hotărâm, programăm.

Alegem cum ne îmbrăcăm, cum și ce vorbim, cu cine și când să ne întâlnim, ce facem și ce nu, ce trebuie să facem și ce nu. Și ideal ar fi să nu fim nevoiți să facem alegeri care par imposibile, sau să trebuiască să alegem răul cel mic. 

Dar, evident lucrurile nu sunt așa simple, chiar dacă la prima vedere așa ar părea.

Sunt o mulțime de factori care se cer a fi luați în calcul, și sunt alegeri pe care, dacă le facem sub impulsul momentului, ne pot costa foarte scump. O demisie scrisă în momente în care rațiunea este afectată grav de orgoliu, o achiziție a unui obiect foarte scump, doar din dorința de a fi validat în ochii celorlalți, o relație începută din motive total greșite, din răzbunare, din răutate, din orice altceva, mai puțin din dragoste.

Și ca lucrurile să fie și mai complicate, sunt și alegeri care trebuie să fie făcute exact așa, sub impulsul momentului, pe loc, din instinct. 

Numai că aici, se cere intuiție foarte bună, o excelentă cunoaștere a propriului Eu, o asumare extrem de conștientă a oricăror consecințe - de orice speță - care pot apărea. Și evident, se cere încredere în sine. 

Problema care se pune este următoarea: cum faci să alegi corect?

Corect - pentru cine să fie corect? Pentru tine? Pentru ceilalți care pot fi afectați direct sau indirect de alegerea ta? Corect pentru prezent sau corect pentru viitor?

Deciziile simple, care afectează individual, în genul cum mă îmbrac, ce mănânc, la ce film mă uit, sunt, sau ar trebui să fie cel mai ușor de luat. Nu au consecințe pe termen lung, nu reprezintă un pericol, nu generează un șir de reacții pe care să nu le putem controla. Toate bune și frumoase .

Deciziile celelalte, cu consecințe și urmări care afectează mai mult decât individul, acelora trebuie acordată atenție și analiză în profunzime. Unde și cum muncesc, unde și în ce condiții locuiesc, câți oameni afectez cu decizia sau alegerea mea, câte persoane pot avea de suferit dacă eu fac alegerea greșită...

Toate acestea pot pune probleme și presiune pe orice om cu un minim de bun simț și măcar un dram de responsabilitate socială. Nu luăm în calcul cazuri speciale, cu empatie zero, sociopați sau egoiști. 

Decizii existențiale, asumarea unei relații, formarea unei familii, schimbarea unui loc de muncă, schimbarea de direcție în pregătirea profesională, toate acestea, nu pot fi luate pe loc, și ar fi de dorit să fie bine analizate, și deplin conștientizate.

Dar...ce facem cu  dragostea? Pe ea cum o analizezi? Cum poți decide rațional pe cine și cum iubești? De cine și când te îndrăgostești? De cine te simți atras, și cât? 

Aici, dragii mei, nu prea avem putere. Și uneori nici rațiune. Nu putem controla de cine ne îndrăgostim. 

Dragostea vine parșiv, năvalnic, pe nesimțite, dragostea îți râde în față, și îți dărâmă toate zidurile de apărare. Sigur că putem încerca să-i rezistăm, sigur că putem să luptăm cu dorința ascunsă, mai ales atunci când nu avem siguranța unui viitor. 

Poți lupta cu toată ființa ta să nu cazi victimă lui Cupidon, lupți cu tine să nu suferi, și uneori, dacă reziști dorinței - fie din etică, din morală creștină, de frică, etc. - reușești. Și nu te lași pradă. 

Dar de îndrăgostit, tot te îndrăgostești, fără voia ta. You don't have a choice. Dragostea nu te întreabă dacă poate să vină, nu te întreabă de vârstă, statut social, ea doar se instalează.

Chiar dacă ALEGI să nu se manifeste - fizic- în sufletul tău, dragostea a prins rădacini, iar nemanifestarea ei, aduce frustrări, neliniști și veșnica întrebare: "cum ar fi fost dacă?" 

Alegi în deplină cunoștință de cauză sau din instinct? Alegi să fii tu fericit, sau alții? Alegi ce e bine pentru tine, sau alegi să nu-i faci pe ceilalți să sufere? Alegi să riști pe un drum necunoscut sau mergi la sigur, pe drumul vechi?


Alegerile și deciziile în dragoste, sunt - cred eu - cel mai greu de luat. 

La un anumit moment în viață, suntem puși, măcar o dată să alegem. 

Și depinde de fiecare cât și cum riscă, ce și cât pierde, cât și ce are de câștigat. 

Dacă faptul că a te îndrăgosti, nu e ceva ce poți controla, faptul de a manifesta sau nu acea dragoste ține de alegere. Și orice alegere are consecințe. Și nimeni nu vrea să aibă de suferit, sau de pierdut. 

Dacă iubești și ești iubit, este mai simplu, orice decizie sau alegere, cât de grea ar fi, se împarte la doi. Dacă doar iubești, asumă-ți suferința, dar nu-i răni pe alții, iubește în tăcere, și plângi în singurătate. 

O dragoste neîmpărtășită doare tare, și rănește pe viață.

Nu știi niciodată, când și cum te îndrăgostești, dar ceea ce alegi să faci, decizia de a alege un drum sau altul, ține doar de tine. 

Dar dacă Destinul te încearcă, lupți degeaba împotriva lui. Destinul e implacabil. Alegerile în cazul ăsta nu mai sunt ale tale. De fapt nici nu mai sunt alegeri, sunt lecții de destin.

Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult.

A.R.

joi, 10 iunie 2021

Despre vorbe și cuvinte

 Scriu atunci când îmi simt spiritul atât de sus, încât mi-e teamă că îl pierd, scriu când sufletul meu are mult prea multe de zis, și când  cei care sunt lângă mine să îmi audă vorbele, nu sunt cei care ar trebui să îmi citească cuvintele.

Scriu când inima îmi arde de un "nu știu ce" și acest dor nu poate fi ostoit în altă manieră. Scriu când inspirația îmi spune să o fac, scriu când rațiunea și vorbele sunt prea "mici" în comparație cu imaginația și cuvintele scrise.

Scriu când mi-e dor tare tare, imposibil de dor, și poate ar trebui să tac, să văd dacă dorul meu e primit și binevenit. Și uneori tac să văd dacă tăcerea mea primește răspunsul ce mi-l doresc cu sufletul.

Scriu când simt că trebuie să îmi recunosc greșelile și slăbiciunile, când trebuie să îmi asum păcatul de a iubi prea mult, prea tare, prea repede.

Scriu pentru că nu există vorbe care să înlocuiască cuvântul, scriu să îmi amintesc peste ani, scriu să las o urmă mică în nisipul vieții, să știu că nu am trecut prin viața asta degeaba.

Scriu pentru mine. 

Cuvintele mă fac mai înțeleaptă, vorbele mă fac mai puternică, scriu pentru că trebuie să o fac, în lumea asta atât de orientată spre smiley faces și emoticoane.

Scriu pentru că mulți în urma mea nu o mai fac, mulți încep să nu mai știe cum, și mai mulți nu mai văd sensul...nici al vorbelor, nici al cuvintelor.

Și poate eu, și alții ca mine, ar trebui să facem cumva să nu se uite de cuvântul frumos așezat și de vorba dulce. Ambele pot atinge inimi și pot schimba vieți.

Iar în momentul ăsta scriu mai ales pentru că mă îndeamnă sufletul să strig tare să se audă că mi-e dor. 

Dor, dor, dor...și mă întreabă sufletul: "mai poți să duci dorul ăsta"? " 

"Trebuie să pot, suflete, este dorul meu cel mare, și o să îl port lipit de mine o viață...obișnuiește-te".

.......

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.



miercuri, 9 iunie 2021

Partea a 9-a si FINAL

- Ești un laș...ești un laș...pentru un motiv stupid, că refuzi să îți pui inima la bătaie, poți pierde iubirea vieții tale!

O vrei și o știi foarte bine. Ce mai aștepți? Știi exact ce vrea ea, știi exact că și tu vrei să îi oferi totul. În sfârșit, ai gasit-o pe cea care simți că iți umple tot sufletul, ți-a arătat și ți-a demonstrat asta fără niciun dram de îndoială. Ai simțit-o vibrând ca un arcuș de vioară care ți-a atins cele mai sensibile corzi..

Ai simțit-o tremurând de plăcere...nu, nu de plăcere...ai simțit-o tremurând de dragoste adevarată, pentru tine...ai avut-o în brațele tale, ai sărutat-o și te-ai simțit al naibii de bine...

Și după toate astea...ai plecat de lângă ea? Cum mai te poți privi în oglindă?"

Se tot învârtea în pat încercând sa-și găsească o poziție în care să se poată liniști, o poziție în care să se simtă mai confortabil, dar era atât de excitat și de nervos încât aruncă cât colo perna pe care o ținuse în brațe, până atunci.

Tim își spunea toate astea cu glas tare...sa se audă...îi ardea tot corpul, îi venea constant în minte felul în care simțise curbele Reynei lipite de el, felul cum se mula rotunjimea sânilor ei în căușul palmelor lui, și cât de mult dorea să-i guste, să-și simtă desfătată limba și gura de sfârcurile ei, pe care doar și le imagina...

Camera aia de hotel, pe care o inchiriase pentru conferința cu reprezentanții filialelor din zona de Vest, i se părea o cușca, iar distanța și dorul pentru Reyna îl dispera la propriu. 

Îi fierbea sângele în el, iar altă parte a trupului îl durea de atâta frustrare și dorință ori de câte ori își amintea buzele ei umede pe gâtul lui. Ah, gura ei era izvor de plăceri, îl înnebunea la propriu, simțea și acum limba ei cum îi căuta căldura gâtului, și cât de curioasă îi cerceta cu vârful ei gustul buzelor lui. 

Dacă ar fi fost după voia lui, după primul sărut ar fi luat-o pe sus și ar fi împrăștiat dintr-o mișcare toate hârtiile de pe biroul ăla nenorocit, și ar fi făcut-o a lui, pe loc. Dar știa că nu ar fi fost ceea ce trebuie, nu pentru ea, nu pentru prima dată cu ea. 

Avea femeia asta ceva special, nu știa exact ce, dar acel ceva il termina. Nu mai putea să se gândească decât la momentul la care va face dragoste cu ea. Și-o imagină goală și fierbinte, sub el, prizionera lui, femeia lui, și doar a lui. Își imagină sunetul scos de ea când el ar fi.....

- La naiba cu toate astea! Sări din pat, își trase un tricou pe el și începu să-și îndese în geantă lucrurile personale împrăștiate prin cameră.

În două minute, ușa hotelului se închise în urma lui...

............................................................. 

În timpul ăsta, la câteva sute de kilometri depărtare, Reyna privea în gol la diplomele de pe peretele cabinetului.

Nu mai avea niciun sens să continue nebunia asta. Atât de multe întrebări și turbulențe, într-un timp atât de scurt, încât părea legendara luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt. 

- Ce o fi, să fie, ce trebuie să se întâmple, să se întâmple! Eu nu mai pot așa, este peste mine și peste puterile mele să mă lupt. 

Reyna își depănă firul gândurilor, și ascultă cum curgea apa în filtrul de cafea. 

Plecase devreme spre birou, și ajunsese înaintea Clarissei, iar o cafea fierbinte suna extraordinar, poate așa reușea cumva să aducă puțină căldură în sufletul înghețat de teama că iubirea asta năucitoare, ar putea ajunge la final. 

Știa că Tim era plecat la o conferința, și lipsea din oraș toată săptămâna. Probabil că era modalitatea în care destinul punea capăt unei idile, pe cât de fierbinte la început, pe atât de rapid ajunsă la final. Un final care era amar, fără sens, fără noimă.

Mai știa și vorba cu "ochii care nu se văd se uită", iar Tim era un bărbat liber, fără obligații, într-un oraș care îi putea aduce noi posibilități de distracție fără consecințe, noi "teritorii" de cucerit. Orice femeie i-ar fi putut încălzi patul și trupul, chiar în momentul ăsta...

Simți cum un nou val de lacrimi de ciudă și frustrare îi năvăleau în colțul ochilor, dar și le șterse rapid când auzi că ușa de la intrare se descuie. Știa că era Clarissa, dar tot nu putea să o lase să-i vadă lacrimile, pentru că i-ar fi cerut explicații, și explicațiile nu puteau fi date.

Mimă un zâmbet larg, și se întoarse spre ea.

- Uite ce șefă de treabă ai, te așteaptă cu cafeaua...

- Mhmm...ce drăguț din partea ta Reyna, dar....ce e cu tine așa devreme pe aici? Cumva cineva te-a ținut trează făcând dragoste cu tine toată noaptea? Sper ca da! 

Clarissa zâmbi complice și o privi în ochi.

- Of, numai la asta te gândești? De când viața mea sexuală e așa un subiect de interes?

- De când tipul ăla drăguț și atrăgator dă târcoale pe aici.

- Nu știu despre ce vorbești, Clarissa

- Ba știi foarte bine, vorbesc de Tim. E drăguț, vă potriviți. Deci, a făcut vreo mișcare? 

- Se pare că nu o scot la capăt cu tine, merg în cabinet să-mi beau cafeaua, și te las și pe tine să-ți faci treaba pentru care te plătesc. 

Hohotul de râs al Clarissei încă se auzea din recepție, iar Reyna închise ușa. Începea o zi lungă, în care avea pacienți până seara târziu.

 Se afunda în muncă ca de obicei, măcar trecea timpul și poate reușea să uite măcar puțin de bărbatul care îi schimbase modul de a vedea dragostea. 

...........

Când ultima sedința de consiliere se termină, se ridică de la birou și privi pe fereastră. Seara venea grăbită. O aștepta o nouă noapte singură...poate era cazul să se mulțumească cu asta, și să nu mai viseze la brațele lui Tim în jurul ei, sau la mirosul lui pe pernă.

O trimise pe Clarissa acasă, oricum făcuse ore suplimentare, și era cazul să se pregătească și ea de plecare. Închise ușa la birou, și spre ieșire sună pentru un taxi.

Coborî treptele și se pregăti să aștepte taxiul, care ajunse imediat. Urcă , salută șoferul, îi dădu adresa și rămase în tăcere, pierdută în gânduri. 

Nici nu observă mașina din spate care se puse în mișcare imediat după taxiul ei.

- Doamnă...am ajuns, auzi Reyna.

- Ah, deja? Ok, mulțumesc și păstrați restul. Seara bună!

Taxiul demară, iar Reyna își scoase cheile din buzunar. Neatentă, cheile îi căzură pe jos, se aplecă după ele,  dar o altă mână mai rapidă decât a ei, le adună dintr-o mișcare.

- Cauți cumva cheile astea? Te provoc să le iei.

Reyna încremeni. 

- Tim? TIM???

- Sunt aici, iubita mea. Nu mai puteam să stau departe de tine. Nu mai vreau și nu mai pot să stau fără să te simt lângă mine.

De data asta sărutul care urmă fu lung și lent, fără nicio urmă de reținere, fără limite și fără griji. Era sărutul care pecetluia două inimi care se chemau una pe cealaltă, și care primiseră răspunsul dorit. Erau unul pentru altul.

Nimeni și nimic în lume nu mai putea acum să rupă legătura asta sau să intervină. 

Undeva, în neant, Destinul, dacă ar fi fost sub chip uman și-ar fi frecat mâinile de satisfacție.

- Iubitul meu! 

- Da, iubita mea! 

Nu mai aveau nevoie de alte cuvinte. Tim preluă controlul, descuie poarta, și o conduse spre intrarea în casă. Încercă a doua cheie, descuie și o privi pe Reyna. 

Îi simți mâna ei cum se strecură într-a lui, și dintr-o mișcare, intrară în casă. Era exact invitația de care Tim mai avea nevoie, ca să se asigure că ceea ce urma să se întâmple, era consimțit.

Poșeta Reynei ateriză pe undeva pe canapea, iar ritmul sărutului și al mișcărilor deveniră mai iuți, mai aprinse, mai sălbatice. Gurile lor se întreceau în a-și demonstra pasiunea, limbile lor împletite făceau dragoste neobosite,  iar mâinile lor călătoreau orbește, învățând geografia trupului celuilalt, pipăind, alintând, mângâind. Urcară treptele spre dormitor, lasând în urmă o dâră de haine, fără a-și lua mâinile unul de pe altul, fără a se dezlipi fie și numai pentru o secundă.

- N-am să-ți mai dau drumul niciodată, șopti Tim răgușit de dorință.

- Nici nu vreau, răspunse Reyna conducându-l spre pat. 


Erau amândoi, aproape goi, în picioare, privindu-se în ochi, bărbat și femeie, trupurile lor știau ce urma să se întâmple. Se căutau, să se potrivească unul cu altul, ca o "katana" unui samurai în teaca potrivită.

Când spatele Reynei atinse așternutul răcoros, urmată de trupul lui Tim, știu că era el cel care avea să fie "the one". 

Simțea cum focul mocnit din ea se întărâta, simțea că fiecare mișcare a lui era făcută anume să o aprindă, de parcă cineva îl învățase dinainte unde și cum să o atingă. 

Cu ultima fărâmă de control, reuși să își desfacă părul, își scoase banda fină de mătase care îl ținuse legat, și se răsuci deasupra lui Tim. 

Îi puse un deget de buze și îi ridică mâinile deasupra capului, legându-le ușor. 

- Iubito, mă ucizi...

Îi închise gura cu cel mai senzual și umed sărut pe care îl experimentase vreodată. Atingerea mătăsii de incheieturile lui era cea mai sexy senzație, până când simți buzele Reynei pe piept. Gemea de plăcere, dar o lăsă să il exploreze atât cât voia. Nu știa unde avea de gând să se oprească, dar senzația era incredibilă. Voia mai mult...

Simți cum buzele îi sărutau locuri pe care nici nu conștientiza că le are, cum coborau ușor pe abdomen. Îi simțea răsuflarea atât de fierbinte și buzele atât de umede, nici măcar Afrodita în persoană nu ar fi putut să fie așa sexy, atât de erotică și atât de delicios de păcătoasă.

Buzele ei se mișcară trecând de buric, oprindu-se o fracțiune de secundă, apoi simți paradisul însuși când gura ei atinse și gustă cea mai fină și mai sensibilă parte din el. Era demon și înger totodată, era femeia lui care îl iubea, îl simțea și îl gusta cu plăcerea nedisimulată de a-și satisface necondiționat bărbatul.

Știa că nu mai putea rezista, și nu voia să rateze șansa de a simți cum trupul ei se desface pentru a-i face loc să intre în ea.

Își smulse legătura de la mâini, o prinse și o rostogoli sub el, o țintui sub greutatea lui și o privi în ochi

Văzu atâta iubire și dorința acolo, încât se simți stăpânul lumii. Acum știa ce înseamnă să fii iubit, cu trupul și cu sufletul. Și mai știa că nu va mai putea pleca de lângă ea.

Nu mai rezista, o simți cum se așeză mai bine, să se potrivească cu el. Raiul era între picioarele ei, și împins de dorință, intră...încet...aluneca pe mătase, mai mult și mai mult, îi simți șoldurile cum se înalță spre el, să il cuprindă tot, iar cu fiecare milimetru cucerit, simțea că nu mai are aer, plăcerea era imensă, era toată a lui, iar el tot al ei. Se mișcau la unison, lent, adânc, cu forța unei pasiuni dincolo de ei...era locul lui acolo, adânc, în întregime.


Valul fierbinte al orgasmului ei îl inundă, brusc, iar apoi explozia lui îl lăsă făra cuvinte. 

Magic, extaz suprem, dragoste la rang de artă...

- Esti a mea, iubita mea!

Adormiră unul într-altul, știind că de acum, drumul lor era unul și același.

Undeva, într-un colț de Univers, Destinul zâmbi: "My work here it's done".

.......................... 

F I N A L 

...........................

:)

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.


marți, 8 iunie 2021

Partea a 8-a

 Recunoașterea faptului că de bună voie și nesilită de nimeni, își lăsase garda jos, avu efectul scontat asupra Reynei. 

Odată cu zorii, se simți - în ciuda somnului precar - gata să se se ia la luptă cu tot Universul. 
Își făcuse destul procese de conștiință, iar după acea introspecție adâncă în sufletul ei, în sfârșit putea să accepte. 

Era adevărat, se îndragostise, dar măcar nu ajunsese să dea totul. Încă mai avea posibilitatea să iasă elegant dintr-o situație cel puțin incertă. Iar incertitudinea nu era deloc una dintre stările ce-i plăceau...

Senzația de mers pe nisipuri mișcătoare, mereu cu grija de a nu face un pas greșit, mereu cu grija de a nu avea pământ stabil sub picioare, mereu cu ochii în toate direcțiile, ca un animal hăituit, nu era ceva ce ea putea să accepte. 

- Iubirea nu trebuie să aducă teamă, iubirea nu conferă vină și nici incertitudine, iubirea ar trebui să te facă să atingi cerul, iubirea în primul rând, ar trebui să fie împărtășită. Pentru că nici cerul nu ar fi la fel fără pământ, pentru că nici Yin nu există separat de Yang, pentru că nu poți doar să fii iubit, trebuie să și iubești...

Iar în iubire, în cea adevărată, 1+1 = 1, două jumătăți potrivite formează un întreg. 


Două jumătăți potrivite...

Din perspectiva asta, Reyna nu privise lucrurile. Era oare ea jumătatea potrivită pentru Tim? Era oare el, bărbatul care să o desăvârșească pe ea? 

Puteau fi ei cheie și lacăt unul pentru altul?

Reyna știa cum stăteau lucrurile din punctul ei de vedere, dar în ceea ce îl privea pe Tim, era complet neștiutoare. 

Nici măcar nu era ea genul lui de femeie, așa cum și-o imagina el.

Însuși Tim îi spusese într-un moment de sinceritate absolută, că până la ea nu se gândise că l-ar putea atrage o tipologie feminină atât de departe de standardul său.

Și atunci, întrebarea era: nu cumva Tim era doar condus de instinctul masculin și de o pasiune orbitoare, și cel mai posibil trecătoare? Doar atracție sexuala, și atât?

Dacă stătea și se gândea atent la toți pașii făcuți în evoluția poveștii ei cu Tim, era evident că tot ce ținuse de ea, ea făcuse. Făcuse pași spre el, se deschisese în fața lui, fără urmă de ipocrizie sau manipulare tipic feminină. 

De fapt, Reyna jucase jocul cu cărțile pe față. Dar încă nu știa ce cărți avea Tim în mână. Putea să piardă, dar la fel de bine putea să câștige. The game was not over yet, putea să meargă în orice direcție.

Se hotarâse de data asta. Trebuia să îl lase pe Tim să facă următoarea mișcare. Bine sau rău, acum nici nu mai conta. 

Putea pierde totul, putea pierde bărbatul iubit, putea să piardă o mare parte din mândria ei, putea fi respinsă, dar măcar o făcea cu capul sus  pe deplin mulțumită că ea jucase corect. No dirty game from her. 

Înțelegea că viața nu e întotdeauna fair-play, și că nu mereu persoana pe care o iubești, te iubește la randul ei, putea să accepte asta. Dureros și trist adevăr, dar se pregătise și pentru scenariul ăsta, era o variabilă luată în calcul. Nedorită, dar calculată.

Jocul acum îl făcea el, ea nu mai avea nicio putere. Dar trebuia să știe ce vrea el, pentru că era încă în acel punct în care durerea unei respingeri ar fi putut fi gestionată eficient. 

Nu putea anticipa pașii lui, nu putea decât să aștepte, pregătită pentru orice.

- Incotro, Tim? 

Îl iubea, fără doar și poate...la modul cel mai clar și concret, dar fix datorită acestei iubiri, dacă ea nu putea fi ceea ce el își dorea cu adevărat, dacă ea nu îi umplea inima de bucurie și de iubire, prefera să renunțe. 

Tocmai pentru că il iubea. Ca să îl vadă fericit...

.................

(Va urma)

 .................

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

A.R.

luni, 7 iunie 2021

Partea a 7- a

Rareori în viață i se întâmplase Reynei să rămână atât de lipsită de apărare, atât de vulnerabilă, și atât de speachless, așa cum i se întâmpla acum.     

    În momente de criză, și atunci când se simțea fără control asupra situației, strategia era să se detașeze, și să vorbească cu ea însăși, cumva, o punere în scenă a acțiunii, cu ea în dublu rol. 

- Ești vulnerabilă...și doar ți-a spus să nu te îndragostești! Ai crezut că ai forță și că poți să duci treaba asta la bun sfârșit, fără să pui sufletul de-a întregul. Ce-ai crezut? Unde ți-a fost capul, unde ți-a fost mintea aia ascuțită? Ce s-a ales de promisiunea de a nu mai lăsa niciun bărbat să aibă atât de multă putere asupra ta? 

- Ok, taci te rog...ai dreptate, dar cum aș fi putut ști ce voi ajunge să simt? 

- Să simți?? Au trecut doar căteva săptămâni pentru numele lui Dumnezeu...ce să simți? Au fost de ajuns câteva îmbrațisări, câteva săruturi...ca să simți??? Nu te recunosc, tu nu esti eu...

- Da, au fost de ajuns, da, mai mult decât de ajuns...erai acolo, tu aia rațională, erai acolo...si m-ai lăsat singură, pe mine cea pasională să preiau controlul. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu ai pus în funcțiune alarmele? Poate pentru că emoția a învins? Poate pentru că știai că nu mă poți opri? 

- Raționează, gândește logic, priveste lucrurile în ansamblu, și apoi analizează în detaliu...Te-ai îndrăgostit?

- DA! DA! O, Doamne, da! 

    Pentru Reyna, concluzia era clară. Inevitabilul se produsese, în ciuda tuturor precauțiilor. Si acum ce? Care era cel mai rău lucru posibil ce se putea întâmpla? Să nu simtă și Tim la fel? Să o mintă? Să o manipuleze? Să fie doar una din multe? Așa de bun actor să fie? Ce fel de om ar putea mima o așa dorință? 

    Era conștientă că era o femeie atrăgătoare, dar prefera să atragă oamenii prin logica ei, prin conversație, prin spiritul vesel, prin comunicare, prin inteligența pe care rareori o folosea la capacitate maximă...dar toate astea parcă se dispersau în eter când Tim era prezent, când o atingea...iar când săruta, mintea ei se transforma într-o înghețată topită sub asediul unei guri nesățioase.

    Trebuia să pună totul cap la cap, trebuia să vadă totul negru pe alb, simțea că era cazul să-și transpună dragostea în cuvinte.

    Puse mâna pe un pix și începu să scrie. Cuvintele veneau năvalnic, ca o cascadă înspumată, grabite să fie așternute pe hârtie...multe, veneau rostogolite de o avalanșă de dor ce nu putea fi decât ...dragoste

    ”Atât de mult iubitul meu...ce bine sună cuvântul ăsta în mintea mea, ce mult aș vrea să ți-l pot spune, în față, privindu-te în ochi...ce mult aș vrea să te strig exact așa, când trupul tău se pierde într-al meu...și ce tare mă sperie gândul că nu voi avea șansa să fac asta vreodată...pentru că ...pentru că nu vei fi acolo pentru mine, pentru noi...sau vei alege să fii...dar nu pentru mine, ci pentru altcineva...Altcineva..

    Doar gândul că buzele tale ating alte buze, doar gândul că brațele tale fac scut altei femei, doar gândul că altcineva se bucură de atingerea ta, de pielea ta, doar gândul că faci dragoste cu altcineva....doar gândindu-mă, mă simt teribil.

    Gelozie, oare? Dar gelozia nu există decât în prezența dragostei...și atunci, poate fi ea negată? Nici vorbă...

 Cum aș putea să îți spun ceea ce simt că inima mea nu mai poate ține doar pentru ea? Cum aș putea să fac să ajungă la tine cuvintele astea fără să mă compromit eu, și fără să ma simt așa vulnerabilă? Cum aș putea să recunosc că m-am îndragostit, chiar dacă am făcut-o? Si cum aș mai putea acum să mai fiu aceeași dinainte de a te fi cunoscut? 

    Îmi ești prezent în minte și suflet, îmi ești ultimul gând înainte de a adormi, iar când adorm, îmi ești în vis. În visul meu, adorm la tine în brațe, plină de tine, adorm cu sărutul tau pe ceafa mea, cu părul meu înfășurat pe mâna ta...în vis ne aparținem, în vis suntem întregul. 

    Iubitul meu...în ce realitate și în ce moment m-am îndrăgostit? În ce vrajă am căzut? Și cum aș putea să știu că vreodată ai să simți și tu la fel? Pentru că, vezi tu...dacă ți-ai da voie să mă iubești, și dacă ai face un salt în necunoscut, aș fi acolo să te prind...și nu te-aș lăsa să cazi. 

    Iubitul meu...mi-e teamă, dar nu mai pot nega, iar simplul fapt că mi-am recunoscut vina de a te iubi, m-a eliberat. Și acum pot să recunosc...TE IUBESC!

..........................

    Reyna sublinie ultimele cuvinte, și reciti ceea ce degetele scriseseră fără pauză. Adevărul scris pe hârtie o debusola și mai tare, dar măcar, avusese puterea să recunoască față de ea, ceea ce nu mai era cazul să nege...

    Mai privi încă o dată hârtia, o reciti, după care luă o brichetă și privi cum foaia plină de cuvinte, se înnegrea, consumată de flacară, și dispărea transformată în cenușa, ca și cum nu ar fi existat niciodată. 

- Nu e cazul să știi încă, iubitul meu...tot ce sper este doar că vreodată vei fi pregătit să știi!

Închise ochii...mai era puțin și se iveau zorii.

........................

Va urma

...................

:)

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult

A.R.





duminică, 6 iunie 2021

Partea a 6-a

    Apusul abia se mai vedea dincolo de acoperișurile caselor  vecine, când Reyna ajunse acasă. 

Își căută cheile în geantă, descuie ușa și intră în casă. O liniște atât de mare o învălui, și îi mai liniști puțin bătăile inimii. Încă mai simțea prezența lui Tim, pe buzele ei, încă mai simțea gustul lui absolut delicios, iar pe bluza ei se simțea încă parfumul lui, ca o adiere ușoară. 

    Își scoase încălțămintea, și rămase desculță pe parchet. Se privi în oglinda de pe hol, și fără cei zece centimetri în plus dați de tocurile pantofilor, răsuflă ușurată. 

    Adora tocurile, erau artificiul ei de a părea mai autoritară și mai impozantă, dar seara când reușea să își lase tălpile goale, se simțea liberă.

    Intră în dormitor, fără să aprindă lumina, amurgul se contura cu fiecare umbră care reușea să intre printre pliurile draperiilor încă netrase complet. Se duse spre veioza albastră și o aprinse.

    Simțea nevoia să intre în starea de calm și liniște pe care i-o conferea spectrul de lumini dat de lampa aceea. 
    Deschise larg fereastra și lăsă perdelele trase. Briza bătea ușor, cât să intre aer proaspăt. Încercă să respire mai calm, mai relaxat, să-și elibereze mintea de toată încărcătura acestei zile.    Clopoțeii de vânt se mișcau lent, iar sunetele lor erau ritmice și clare. 
    Reyna reuși să își liniștească puțin tumultul interior. Probabil că un duș avea să o facă să se simtă mai relaxată, dar încă nu dorea să șteargă de pe ea urmele lui Tim. Îl dorea. Maxim. Cu forță. Cu pasiune. Il dorea cu totul. Fizic, mental, în întregimea lui.

    Își descheie un nasture de la bluză, și se întinse pe pat. Simțea răcoarea cearceafului, și închise ochii. 
- Oare cum ar fi, să fii aici lângă mine? Cum ar fi să mă ajuți tu să ma dezbrac? Cum ar fi să îți scot eu hainele de pe tine? Cum ar fi să fim sub duș împreună? Cum ar fi să mă joc cu spuma gelului de duș, pe pieptul tău? Pe brațele tale, atât de puternice, pe spatele tău? Cum ar fi să ne sărutăm sub stropii de apă, cum ar fi să ling fiecare picătură ce se scurge pe gâtul tău? Cum ar fi să mă ai și să te am?
- Cum ar fi să mă ștergi pe tot corpul, și apoi să mă duci în pat, fără să îți iei ochii de la mine?  Cum ar fi să te iau cu brațele de gât și să te trag deasupra mea? Cum ar fi să te las să mă iubești cum vrei și de cîte ori vreau?

Cearceaful fâșîi sub strânsoarea pumnului ei. 

    Nici nu realiză că în jocul acesta nebunesc cu propria imaginație, alimentată de tot ce se întâmplase peste zi, de atâta tensiune sexuală acumulată și neeliberată, lenjeria patului era singurul martor al dorinței ei, o victimă mototolită a unei pasiuni atât de nebunești. 

        Îi suna în urechi ceea ce Tim spusese: „Nu cred, știu că îți va fi dor de mine”. 
    Aprecia bărbații siguri pe ei, era o chestie imperativ necesară pentru ca Reyna să poată respecta un bărbat, dar de aici și până la aroganța aia atât de nonșalant afișată...uff, dar ce mult îi plăcea. 

Era un bărbat puternic, Tim, foarte sigur pe el, cel puțin așa lăsa să se înțeleagă. 

Aici Reyna trebuia să admită că  își găsise adversarul...Era de calibrul ei...Hmm, clar aveau să iasă scântei în caz de ciocnire al personalității lor.
- Oare cum și în ce s-ar transforma scânteile care ieseau din ei la fiecare atingere, prin haine? Ce incendiu ar lua ființă la atingerea trupurilor goale, fără nicio barieră?

    Până acum se pare că nu cedaseră niciun milimetru, niciunul din ei, era un război în care ambele tabere își analizau atuurile și slăbiciunile, evident în plan secund, pentru că primul plan era prea plin de vraja unei pasiuni pe care amândoi o lăsaseră să erupă...
- „Nu mai pot fi intr-o relație acum”...afirmația asta i se învârtea Reynei în cap...

- Nici eu nu pot fi o oarecare, pe o listă, doar o bifă într-un catastif...își spuse Reyna..
Ce este de făcut? Cum să te fac să ai curaj și să riști să te îndrăgostești din nou? De mine? 
...........................
Va urma
...........................
Și nu uitați, până data viitoare, iubiti-vă mult, mult..
A.R






sâmbătă, 5 iunie 2021

Partea a 5-a

 Următoarele două zile trecură chinuitor de greu, orele păreau ani...ani copleșitori, de dor, de îndoieli, de bănuieli, de întrebări. Două zile în care nu mai știa nimic de Tim, nu primise niciun mesaj,  niciun semn, iar răvășeala și dezordinea din sufletul Reynei dădea în clocot.

Își modificase programul, adăugase mai multe sedințe de consiliere, primise chiar și doi pacienți noi, din dorința de a-și umple cât mai mult timpul, numai să nu se mai gândească la Tim, la cât de mult îi simțea lipsa, și mai ales, să nu fie tentată să îi scrie ea prima. 

Bineînțeles, era o ambiție personală, dar prea puțin matură din partea ei, iar faptul că reacționa așa o enerva teribil. 
Ce putere exercita acest om asupra ei, astfel încât atunci când era cu el, își pierdea aproape orice urmă de profesionalism, efectiv uita tot ce ținea de autocontrol, de distanță, de putere? Unde îi era curajul, unde îi era armura aceea cu care ținea piept tuturor influențelor din afara spațiului ei intim? De ce îl lăsase așa de aproape de ea, și așa de repede? 

O sună pe Clarissa, recepționera ei, să o intrebe dacă venise următoarea persoană, era ultima de pe agenda. 

- Nu, și nici nu va veni, o auzi pe Clarissa, doar ce a sunat să reprogrameze, a intervenit altceva. Și tocmai bine, draga mea, arăți ca naiba, te-ai aruncat în muncă, și nu pricep de ce ai prefera să-ți petreci timpul la cabinet, în loc să ieși să te distrezi, mai vezi și tu lumea, poate îti iese și ție in cale cavalerul în armură strălucitoare...

Reyna o auzi chicotind, și vru să îi dea replica, dar nu mai apucă. Înainte să pună receptorul jos  o auzi cum vorbea cu cineva : "da, e înăuntru, doar ce i s-a anulat ultima programare"...

Prin ușa întredeschisă a cabinetului auzi cum scaunul Clarissei rulă pe podea, mai auzi un set de pași, urmat de zgomotul făcut de tocurile Clarissei, și apoi clinchetul de ușa de la intrare. Se ridică de la birou, și se îndreptă spre ușa, voia să vadă ce se întâmplă.
Nu reuși să ajungă, pentru că tot cadrul ușii se umplu brusc. 

- Tim!

Încercă să rostească ceva, dar gura ei era deja prizioneră, buzele erau deja strivite, prinse între buzele lui, brațele amândouă îi erau prinse la spate, strânse în pumnul lui, iar picioarele erau ținute între picioarele lui, care se depărtaseră să o cuprindă pe ea. 
Cu cealaltă mână, Tim o trase puternic înspre el, o conduse spre cel mai apropiat perete și o prinse ca în cea mai delicioasă și tentantă capcană, între peretele rece și trupul lui fierbinte. 

Nu mai avea nicio posibilitate și nici dorință să se lupte, genunchii îi tremurau, iar limba lui îi dăruia cele mai dulci și mai păcătoase senzații, era ca o mătase fluidă, cu gust de nectar al pasiunii. 
Il simțea..., ardea de dorință, o făcuse să nu mai aibă îndoieli asupra pasiunii stârnite în el, îl simțea mai tare, cu fiecare atingere. Singurele lucruri care mai stăteau între femeie și bărbat, erau hainele, biete textile fără putere de a disimula ceea ce voia el, ceea ce își dorea ea...

- Intr-o zi am să rup hainele astea de pe tine, și am să te fac a mea cu adevărat. Și o să ne placă...Mult!

Reyna reuși să tragă o gură de aer, se depărtă puțin de el, și încercă să-și revină. 
- Tim, ce faci? Cum de ai venit?

- Crezi că mai puteam să stau departe? Nu mi-a fost ușor, am încercat să mă țin la distanță, nu vreau să te fac să suferi...nu vreau să-ți fac rău. Am crezut că pot, dar nu pot. Nu prea știu unde va duce chestia asta, știu doar că te vreau, și acum m-am convins că și tu mă dorești.

Nu-s adeptul unei relații, sunt un bărbat liber, m-am obișnuit așa, dar, cu tine, ceva se întâmplă, încă nici eu nu știu bine ce este...dar poate că tu ar trebui să știi mai bine ca mine! 

- Tim, ascultă-mă, trebuie să știu, vreau să știu... e prea devreme pentru mine să fiu sigură, dar ceva s-a întâmplat cu tine...
Pe cine ai iubit așa de tare încât atunci când a plecat, a luat cu ea și dorința ta de a primi iubirea în sufletul tău? Cine te-a împins așa departe încât să îți refuzi dorința de a iubi din nou? Tu nici măcar nu mai vrei să fii iubit...cu sufletul. Tu vezi doar atracția fizică, și aici clar e mai mult de atât.
Dar eu sunt lângă tine, nu am vrut, și nici nu am crezut că voi simți asta, crede-mă că nu am făcut-o intenționat, dar pur și simplu mă sperie și pe mine ce se intâmplă între noi. 
Mă sperie că încă nu știu cum să mă pliez pe situație, dar cel mai tare mă îngrozește că nu știu nimic din ce simți tu, iar ultimul lucru pe care îl vreau e să mă implic emoțional  fără să știu că poate fi valabilă și reciproca...

- Hmmm....ai spus "să te pliezi" ? Îmi vin în minte cel puțin trei feluri în care aș vrea să te pliezi...pe mine, sub mine, lipită de mine...

- Tim...Ti....

Reyna nu mai reuși să termine cuvântul. Din nou, Tim preluase controlul, din nou vorbele erau de prisos...Gemu de plăcere când limba lui îi atinse lobul urechii, iar mâinile lui își facură curaj să coboare spre sâni. La început timide,  apoi pline de nerăbdare, mâinile lui căutau să cuprindă și să susțină cele două cupe atât de pline de dorința de a fi atinse, încât inconștient, o mână îsi facu loc pe sub bluza ei, eliberă un sân din strânsoarea sutienului și buzele lui il cuprinseră cu un oftat adânc de plăcere.

Telefonul lui Tim vibră înainte de a suna, făcându-i pe amândoi să tresară.
- Stiu, spuse Reyna, trebuie să pleci, din nou...
- Să fii cuminte, sper să îti fie dor de mine.
- Arogantule, s-o crezi tu!
- Nu cred, sunt sigur că îți va fi!
....................
Va urma
.................
:)
Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult..
A.R

vineri, 4 iunie 2021

Partea a 4-a

 Luă la analizat fiecare părticică de informație pe care o avea, suci pe toate părțile comportamentul și reacțiile lui Tim, atât în timpul în care erau împreună, cât și atunci când erau despărțiți. Ceva era ciudat acolo...iar Reyna adora misterele, adora să găsească rădăcina problemei și să creeze soluții...

- Nu pot să ignor asta! Nu vreau, îmi pasă prea mult, cineva sau ceva te-a făcut să fii într-o stare de defensivă atât de profundă...cineva sau ceva te-au rănit, grav, iar tu strigi după ajutor, inconștient...iar eu...eu se pare că am văzut asta...

Văzuse destule cazuri de traume psihologice in sesiunile cu pacienții, încât să nu recunoască în Tim un bărbat, rănit în dragoste, rănit în propria mândrie masculină, un bărbat care avea o cicatrice adâncă în suflet, o iubire pierdută, sau neîmplinită, sau o încălcare a încrederii  sau o dezamăgire teribilă. 

Ceva era acolo, în sufletul lui...și deja primii fiori reci ai unei gelozii fără temei, fără fundament, o iritau pe Reyna...ce femeie avusese inima si sufletul lui Tim, și îl lăsase se plece?

- Revino-ți, fată dragă...geloasă? De ce?  Nu cumva....nu cumva...începi să te îndrăgostesti? 

Furioasă pe ea însăși, Reyna își vărsă ceaiul care se răcise...ura ceaiul rece, la fel și cafeaua rece, la fel și bărbații reci...avusese parte de așa ceva în trecut. 

Dar Tim...Tim era foc, ardea, îi simțea căldura cum se transfera pe pielea ei, cu fiecare atingere, cu fiecare centimetru de piele, prizonier al gurii lui, Tim era pasiunea prin pura definiție.

Respiră adânc, își făcu o cafea fierbinte, și se pregăti pentru o noapte lungă. 


Chiar dacă ziua fusese extenuantă, își propuse să studieze toată noaptea, să îsi dea un refresh la cunoștințe. În toate cărțile de specialitate din bibliotecă, trebuia să găsească un răspuns. 

Era important pentru ea să știe, înainte de a fi prea târziu, înainte de a-și pune propria inimă în pericol. În fond și la urma urmei, ei doi doar ce începuseră să se descopere unul pe celălalt, ca bărbat și femeie, drumul abia începuse, iar Reyna nu mai dorea să suporte iar greutatea unei deziluzii.

Puse mâna pe primul tratat de psihologie și arhetipuri masculine, se cufundă pe fotoliu cu pătura ei favorită, și luă o gură de cafea. Începu să citească, ca pe vremea studenției, total absorbită,  mintea ei deja lucra febril, încerca să găsească răspunsuri....
..............


Era atât de cald și bine, atât de relaxant, simțea că a ajuns la porțile Raiului...
Se întinse tacticos ca o pisică îndelung și drăgăstos mângâiată, se întoarse pe o parte și simți alături de ea trupul bărbatului atât de mult iubit și dorit. Tim dormea lângă ea, obosit după ce făcuseră dragoste cu câteva ore înainte. Se trase mai aproape de el, îl sărută tandru pe buze, și îsi trecu degetele pe pieptul lui, într-o mângâiere atât de tandră, cu atât de multă iubire, incât nimic nu mai avea importantă. Îsi lipi trupul gol și moale de el, la fel de gol ca un Adam in Raiul primordial. 

Își mută mâna, mângâindu-i conturul corpului, apoi înlocui degetele cu gura ei avidă de pielea lui, îi umezi trupul cu sărutări arzătoare, pe piept, pe abdomen, din ce in ce mai jos. 
Gura știa singură drumul, săruta, mușca, umezea, mâinile atingeau, mângâiau, trăgeau tot mai aproape, avide, lacome, într-o atingere dureros de pasională. Coborî ușor, mai jos, și atinse curioasă cea mai sensibilă zonă a lui...
Îl simți pe Tim cum își prinse mâna în părul ei, trăgând-o spre el, o răsuci și o așeză sub el...
- Iubita mea...dacă vrei să mă omori de plăcere, ești pe drumul cel bun...dar am și eu ceva pregătit pentru tine...știu ce vrei și ce îți place, și am de gând să nu te las să simți lipsa...Ești a mea, doar a mea, iubita mea...

Era a lui, era el adânc in ea....nu mai voia să îl lase să plece....climax...extaz
..................

Un zgomot înfundat o trezi...
Amețită, pe jumătate încă adormită, nerealizând în primă fază unde este, și ce se întâmplă cu ea, Reyna văzu volumul pe care îl citea pe jos, iar umerii și gâtul o dureau cumplit. Adormise citind, pe fotoliu...

Brusc lacrimile îi năvaliră în ochi...fusese doar un VIS...un vis...o Doamne!!
Se lăsă în voia lacrimilor, trebuia să se liniștească cumva...voia să adoarmă la loc, să fie din nou lângă el...ce frumos suna din gura lui "iubita mea"!

Plânse cu ochii la geamul pe care vedea zorii ivindu-se...o nouă zi era pe cale să înceapă. 
...........
Va urma
............
:)
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult,mult!
A.R.

joi, 3 iunie 2021

Partea a 3-a

 Fusese o zi tare lungă...extenuantă, dar atât de minunată, excitantă, cu o surpriză de proporții epice. Chiar se întâmplase sărutul acela? Urmele ușoare de roșeață de pe gâtul ei, confirmau, dar în afară de asta, mai exista o altă parte a corpului ei, care nu o lăsa să uite, care vibra și acum doar la amintirea senzațiilor trăite parcă într-o poveste.

Reyna, proaspăt ieșită de la duș, își luă cana de ceai, și încercă să mai citească câteva rânduri din ultimul articol publicat de un coleg de breaslă, privind psihologia cuplului.


Încercă de mai multe ori să se concentreze pe articol, dar mintea ei zbura iar și iar la Tim. Ca de obicei, păstra tăcerea și distanța când ea era acasă, lucru care o neliniștea cumva...era ca un far, care lumina intermitent, acum strălucea, pentru ca imediat să dispară, lasând-o în cea mai cețoasă negură a îndoielilor.

În lumina ultimelor evenimente, Reyna realiză că de fapt, în ciuda faptului că aveau o relație de colaborare în afaceri de mai mulți ani, ea de fapt nu știa mare lucru despre el. 

Nu știa decât lucruri vagi, că era oficial single, dar la fel de bine puteau fi zeci de femei pe radarul lui, pentru că, era un bărbat atrăgator, și prin simpla lui prezență, putea capta atenția întregului auditoriu. 

Îți dădea senzația aceea specială de siguranță, de seriozitate, de calm. Nu era frumos în genul playboy sau actor de Hollywood, slavă Domnului, căci Reyna dispretuia genul ăsta de bărbați.

Era însă extrem de atrăgător, în genul bărbatului stabil și sexy, în brațele căruia orice femeie ar fi dorit să se trezească în fiecare dimineață, pentru tot restul vieții, acel gen de bărbat capabil de orice pentru femeia iubită.

Reyna încercă să-și amintească tot ce știa despre el, dar nu avea decât informații banale, vagi, câteva cunoștințe comune, din sfera profesională, iar pe social-media, Tim era cvasi-absent. 

Dar două lucruri le știa foarte bine, Reyna, le simțise pe pielea ei. Știa că Tim se pricepe al naibii de bine să sărute o femeie, și mai știa că îmbrățișarea lui putea topi și inima unei călugărițe de 80 de ani.

Ciudat, să simți atât de aproape un bărbat, să-i simți inima cum bate și să-i măsori pulsul cu buze fierbinți,  să te lași în voia pasiunii și a brațelor lui, să simți că acolo e locul tău, ca femeie, dar să nu știi chestii simple, gen, care e culoarea lui favorită, sau ce-i place să mănânce...

- Oare cum am ajuns aici? 

Tăcerea lui o debusola complet, și în ciuda tuturor cunoștințelor ei despre tenebrele psihicului uman, Tim era o totală enigmă. Și tocmai asta o intriga atât de mult, o făcea atât de hotărâtă să îl descopere, încet și cu răbdare, ca pe cel mai minunat cadou dat de Univers.

Știa ca la nivel mental, vibrau la fel, matricea gândirii lor era aproape identică, dar ceea ce nu știa Reyna, și tocmai descoperise, era că vibrau perfect și fizic...știa sigur că atracția fizică nu poate fi mimată la cote așa de înalte. Asta era clar și pentru o minte neavizată, cu atât mai mult pentru ea.

Își atinse cu mâna punctul roșu de pe gât, și închise ochii, amintindu-și cum buzele lui Tim își făceau drum spre sânii ei...

Nici vorbă acum să mai reușească să se concentreze pe articolul ăla...

Privi telefonul...nicio notificare pe care și-ar fi dorit-o prezentă pe ecran...nimic de la el...rămaze uimită cât de tare o durea tăcerea asta...

- Ce-mi ascunzi, Tim? Ce?

.............

Va urma

.............

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult..

A.R.