joi, 10 iunie 2021

Despre vorbe și cuvinte

 Scriu atunci când îmi simt spiritul atât de sus, încât mi-e teamă că îl pierd, scriu când sufletul meu are mult prea multe de zis, și când  cei care sunt lângă mine să îmi audă vorbele, nu sunt cei care ar trebui să îmi citească cuvintele.

Scriu când inima îmi arde de un "nu știu ce" și acest dor nu poate fi ostoit în altă manieră. Scriu când inspirația îmi spune să o fac, scriu când rațiunea și vorbele sunt prea "mici" în comparație cu imaginația și cuvintele scrise.

Scriu când mi-e dor tare tare, imposibil de dor, și poate ar trebui să tac, să văd dacă dorul meu e primit și binevenit. Și uneori tac să văd dacă tăcerea mea primește răspunsul ce mi-l doresc cu sufletul.

Scriu când simt că trebuie să îmi recunosc greșelile și slăbiciunile, când trebuie să îmi asum păcatul de a iubi prea mult, prea tare, prea repede.

Scriu pentru că nu există vorbe care să înlocuiască cuvântul, scriu să îmi amintesc peste ani, scriu să las o urmă mică în nisipul vieții, să știu că nu am trecut prin viața asta degeaba.

Scriu pentru mine. 

Cuvintele mă fac mai înțeleaptă, vorbele mă fac mai puternică, scriu pentru că trebuie să o fac, în lumea asta atât de orientată spre smiley faces și emoticoane.

Scriu pentru că mulți în urma mea nu o mai fac, mulți încep să nu mai știe cum, și mai mulți nu mai văd sensul...nici al vorbelor, nici al cuvintelor.

Și poate eu, și alții ca mine, ar trebui să facem cumva să nu se uite de cuvântul frumos așezat și de vorba dulce. Ambele pot atinge inimi și pot schimba vieți.

Iar în momentul ăsta scriu mai ales pentru că mă îndeamnă sufletul să strig tare să se audă că mi-e dor. 

Dor, dor, dor...și mă întreabă sufletul: "mai poți să duci dorul ăsta"? " 

"Trebuie să pot, suflete, este dorul meu cel mare, și o să îl port lipit de mine o viață...obișnuiește-te".

.......

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.



miercuri, 9 iunie 2021

Partea a 9-a si FINAL

- Ești un laș...ești un laș...pentru un motiv stupid, că refuzi să îți pui inima la bătaie, poți pierde iubirea vieții tale!

O vrei și o știi foarte bine. Ce mai aștepți? Știi exact ce vrea ea, știi exact că și tu vrei să îi oferi totul. În sfârșit, ai gasit-o pe cea care simți că iți umple tot sufletul, ți-a arătat și ți-a demonstrat asta fără niciun dram de îndoială. Ai simțit-o vibrând ca un arcuș de vioară care ți-a atins cele mai sensibile corzi..

Ai simțit-o tremurând de plăcere...nu, nu de plăcere...ai simțit-o tremurând de dragoste adevarată, pentru tine...ai avut-o în brațele tale, ai sărutat-o și te-ai simțit al naibii de bine...

Și după toate astea...ai plecat de lângă ea? Cum mai te poți privi în oglindă?"

Se tot învârtea în pat încercând sa-și găsească o poziție în care să se poată liniști, o poziție în care să se simtă mai confortabil, dar era atât de excitat și de nervos încât aruncă cât colo perna pe care o ținuse în brațe, până atunci.

Tim își spunea toate astea cu glas tare...sa se audă...îi ardea tot corpul, îi venea constant în minte felul în care simțise curbele Reynei lipite de el, felul cum se mula rotunjimea sânilor ei în căușul palmelor lui, și cât de mult dorea să-i guste, să-și simtă desfătată limba și gura de sfârcurile ei, pe care doar și le imagina...

Camera aia de hotel, pe care o inchiriase pentru conferința cu reprezentanții filialelor din zona de Vest, i se părea o cușca, iar distanța și dorul pentru Reyna îl dispera la propriu. 

Îi fierbea sângele în el, iar altă parte a trupului îl durea de atâta frustrare și dorință ori de câte ori își amintea buzele ei umede pe gâtul lui. Ah, gura ei era izvor de plăceri, îl înnebunea la propriu, simțea și acum limba ei cum îi căuta căldura gâtului, și cât de curioasă îi cerceta cu vârful ei gustul buzelor lui. 

Dacă ar fi fost după voia lui, după primul sărut ar fi luat-o pe sus și ar fi împrăștiat dintr-o mișcare toate hârtiile de pe biroul ăla nenorocit, și ar fi făcut-o a lui, pe loc. Dar știa că nu ar fi fost ceea ce trebuie, nu pentru ea, nu pentru prima dată cu ea. 

Avea femeia asta ceva special, nu știa exact ce, dar acel ceva il termina. Nu mai putea să se gândească decât la momentul la care va face dragoste cu ea. Și-o imagină goală și fierbinte, sub el, prizionera lui, femeia lui, și doar a lui. Își imagină sunetul scos de ea când el ar fi.....

- La naiba cu toate astea! Sări din pat, își trase un tricou pe el și începu să-și îndese în geantă lucrurile personale împrăștiate prin cameră.

În două minute, ușa hotelului se închise în urma lui...

............................................................. 

În timpul ăsta, la câteva sute de kilometri depărtare, Reyna privea în gol la diplomele de pe peretele cabinetului.

Nu mai avea niciun sens să continue nebunia asta. Atât de multe întrebări și turbulențe, într-un timp atât de scurt, încât părea legendara luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt. 

- Ce o fi, să fie, ce trebuie să se întâmple, să se întâmple! Eu nu mai pot așa, este peste mine și peste puterile mele să mă lupt. 

Reyna își depănă firul gândurilor, și ascultă cum curgea apa în filtrul de cafea. 

Plecase devreme spre birou, și ajunsese înaintea Clarissei, iar o cafea fierbinte suna extraordinar, poate așa reușea cumva să aducă puțină căldură în sufletul înghețat de teama că iubirea asta năucitoare, ar putea ajunge la final. 

Știa că Tim era plecat la o conferința, și lipsea din oraș toată săptămâna. Probabil că era modalitatea în care destinul punea capăt unei idile, pe cât de fierbinte la început, pe atât de rapid ajunsă la final. Un final care era amar, fără sens, fără noimă.

Mai știa și vorba cu "ochii care nu se văd se uită", iar Tim era un bărbat liber, fără obligații, într-un oraș care îi putea aduce noi posibilități de distracție fără consecințe, noi "teritorii" de cucerit. Orice femeie i-ar fi putut încălzi patul și trupul, chiar în momentul ăsta...

Simți cum un nou val de lacrimi de ciudă și frustrare îi năvăleau în colțul ochilor, dar și le șterse rapid când auzi că ușa de la intrare se descuie. Știa că era Clarissa, dar tot nu putea să o lase să-i vadă lacrimile, pentru că i-ar fi cerut explicații, și explicațiile nu puteau fi date.

Mimă un zâmbet larg, și se întoarse spre ea.

- Uite ce șefă de treabă ai, te așteaptă cu cafeaua...

- Mhmm...ce drăguț din partea ta Reyna, dar....ce e cu tine așa devreme pe aici? Cumva cineva te-a ținut trează făcând dragoste cu tine toată noaptea? Sper ca da! 

Clarissa zâmbi complice și o privi în ochi.

- Of, numai la asta te gândești? De când viața mea sexuală e așa un subiect de interes?

- De când tipul ăla drăguț și atrăgator dă târcoale pe aici.

- Nu știu despre ce vorbești, Clarissa

- Ba știi foarte bine, vorbesc de Tim. E drăguț, vă potriviți. Deci, a făcut vreo mișcare? 

- Se pare că nu o scot la capăt cu tine, merg în cabinet să-mi beau cafeaua, și te las și pe tine să-ți faci treaba pentru care te plătesc. 

Hohotul de râs al Clarissei încă se auzea din recepție, iar Reyna închise ușa. Începea o zi lungă, în care avea pacienți până seara târziu.

 Se afunda în muncă ca de obicei, măcar trecea timpul și poate reușea să uite măcar puțin de bărbatul care îi schimbase modul de a vedea dragostea. 

...........

Când ultima sedința de consiliere se termină, se ridică de la birou și privi pe fereastră. Seara venea grăbită. O aștepta o nouă noapte singură...poate era cazul să se mulțumească cu asta, și să nu mai viseze la brațele lui Tim în jurul ei, sau la mirosul lui pe pernă.

O trimise pe Clarissa acasă, oricum făcuse ore suplimentare, și era cazul să se pregătească și ea de plecare. Închise ușa la birou, și spre ieșire sună pentru un taxi.

Coborî treptele și se pregăti să aștepte taxiul, care ajunse imediat. Urcă , salută șoferul, îi dădu adresa și rămase în tăcere, pierdută în gânduri. 

Nici nu observă mașina din spate care se puse în mișcare imediat după taxiul ei.

- Doamnă...am ajuns, auzi Reyna.

- Ah, deja? Ok, mulțumesc și păstrați restul. Seara bună!

Taxiul demară, iar Reyna își scoase cheile din buzunar. Neatentă, cheile îi căzură pe jos, se aplecă după ele,  dar o altă mână mai rapidă decât a ei, le adună dintr-o mișcare.

- Cauți cumva cheile astea? Te provoc să le iei.

Reyna încremeni. 

- Tim? TIM???

- Sunt aici, iubita mea. Nu mai puteam să stau departe de tine. Nu mai vreau și nu mai pot să stau fără să te simt lângă mine.

De data asta sărutul care urmă fu lung și lent, fără nicio urmă de reținere, fără limite și fără griji. Era sărutul care pecetluia două inimi care se chemau una pe cealaltă, și care primiseră răspunsul dorit. Erau unul pentru altul.

Nimeni și nimic în lume nu mai putea acum să rupă legătura asta sau să intervină. 

Undeva, în neant, Destinul, dacă ar fi fost sub chip uman și-ar fi frecat mâinile de satisfacție.

- Iubitul meu! 

- Da, iubita mea! 

Nu mai aveau nevoie de alte cuvinte. Tim preluă controlul, descuie poarta, și o conduse spre intrarea în casă. Încercă a doua cheie, descuie și o privi pe Reyna. 

Îi simți mâna ei cum se strecură într-a lui, și dintr-o mișcare, intrară în casă. Era exact invitația de care Tim mai avea nevoie, ca să se asigure că ceea ce urma să se întâmple, era consimțit.

Poșeta Reynei ateriză pe undeva pe canapea, iar ritmul sărutului și al mișcărilor deveniră mai iuți, mai aprinse, mai sălbatice. Gurile lor se întreceau în a-și demonstra pasiunea, limbile lor împletite făceau dragoste neobosite,  iar mâinile lor călătoreau orbește, învățând geografia trupului celuilalt, pipăind, alintând, mângâind. Urcară treptele spre dormitor, lasând în urmă o dâră de haine, fără a-și lua mâinile unul de pe altul, fără a se dezlipi fie și numai pentru o secundă.

- N-am să-ți mai dau drumul niciodată, șopti Tim răgușit de dorință.

- Nici nu vreau, răspunse Reyna conducându-l spre pat. 


Erau amândoi, aproape goi, în picioare, privindu-se în ochi, bărbat și femeie, trupurile lor știau ce urma să se întâmple. Se căutau, să se potrivească unul cu altul, ca o "katana" unui samurai în teaca potrivită.

Când spatele Reynei atinse așternutul răcoros, urmată de trupul lui Tim, știu că era el cel care avea să fie "the one". 

Simțea cum focul mocnit din ea se întărâta, simțea că fiecare mișcare a lui era făcută anume să o aprindă, de parcă cineva îl învățase dinainte unde și cum să o atingă. 

Cu ultima fărâmă de control, reuși să își desfacă părul, își scoase banda fină de mătase care îl ținuse legat, și se răsuci deasupra lui Tim. 

Îi puse un deget de buze și îi ridică mâinile deasupra capului, legându-le ușor. 

- Iubito, mă ucizi...

Îi închise gura cu cel mai senzual și umed sărut pe care îl experimentase vreodată. Atingerea mătăsii de incheieturile lui era cea mai sexy senzație, până când simți buzele Reynei pe piept. Gemea de plăcere, dar o lăsă să il exploreze atât cât voia. Nu știa unde avea de gând să se oprească, dar senzația era incredibilă. Voia mai mult...

Simți cum buzele îi sărutau locuri pe care nici nu conștientiza că le are, cum coborau ușor pe abdomen. Îi simțea răsuflarea atât de fierbinte și buzele atât de umede, nici măcar Afrodita în persoană nu ar fi putut să fie așa sexy, atât de erotică și atât de delicios de păcătoasă.

Buzele ei se mișcară trecând de buric, oprindu-se o fracțiune de secundă, apoi simți paradisul însuși când gura ei atinse și gustă cea mai fină și mai sensibilă parte din el. Era demon și înger totodată, era femeia lui care îl iubea, îl simțea și îl gusta cu plăcerea nedisimulată de a-și satisface necondiționat bărbatul.

Știa că nu mai putea rezista, și nu voia să rateze șansa de a simți cum trupul ei se desface pentru a-i face loc să intre în ea.

Își smulse legătura de la mâini, o prinse și o rostogoli sub el, o țintui sub greutatea lui și o privi în ochi

Văzu atâta iubire și dorința acolo, încât se simți stăpânul lumii. Acum știa ce înseamnă să fii iubit, cu trupul și cu sufletul. Și mai știa că nu va mai putea pleca de lângă ea.

Nu mai rezista, o simți cum se așeză mai bine, să se potrivească cu el. Raiul era între picioarele ei, și împins de dorință, intră...încet...aluneca pe mătase, mai mult și mai mult, îi simți șoldurile cum se înalță spre el, să il cuprindă tot, iar cu fiecare milimetru cucerit, simțea că nu mai are aer, plăcerea era imensă, era toată a lui, iar el tot al ei. Se mișcau la unison, lent, adânc, cu forța unei pasiuni dincolo de ei...era locul lui acolo, adânc, în întregime.


Valul fierbinte al orgasmului ei îl inundă, brusc, iar apoi explozia lui îl lăsă făra cuvinte. 

Magic, extaz suprem, dragoste la rang de artă...

- Esti a mea, iubita mea!

Adormiră unul într-altul, știind că de acum, drumul lor era unul și același.

Undeva, într-un colț de Univers, Destinul zâmbi: "My work here it's done".

.......................... 

F I N A L 

...........................

:)

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.


marți, 8 iunie 2021

Partea a 8-a

 Recunoașterea faptului că de bună voie și nesilită de nimeni, își lăsase garda jos, avu efectul scontat asupra Reynei. 

Odată cu zorii, se simți - în ciuda somnului precar - gata să se se ia la luptă cu tot Universul. 
Își făcuse destul procese de conștiință, iar după acea introspecție adâncă în sufletul ei, în sfârșit putea să accepte. 

Era adevărat, se îndragostise, dar măcar nu ajunsese să dea totul. Încă mai avea posibilitatea să iasă elegant dintr-o situație cel puțin incertă. Iar incertitudinea nu era deloc una dintre stările ce-i plăceau...

Senzația de mers pe nisipuri mișcătoare, mereu cu grija de a nu face un pas greșit, mereu cu grija de a nu avea pământ stabil sub picioare, mereu cu ochii în toate direcțiile, ca un animal hăituit, nu era ceva ce ea putea să accepte. 

- Iubirea nu trebuie să aducă teamă, iubirea nu conferă vină și nici incertitudine, iubirea ar trebui să te facă să atingi cerul, iubirea în primul rând, ar trebui să fie împărtășită. Pentru că nici cerul nu ar fi la fel fără pământ, pentru că nici Yin nu există separat de Yang, pentru că nu poți doar să fii iubit, trebuie să și iubești...

Iar în iubire, în cea adevărată, 1+1 = 1, două jumătăți potrivite formează un întreg. 


Două jumătăți potrivite...

Din perspectiva asta, Reyna nu privise lucrurile. Era oare ea jumătatea potrivită pentru Tim? Era oare el, bărbatul care să o desăvârșească pe ea? 

Puteau fi ei cheie și lacăt unul pentru altul?

Reyna știa cum stăteau lucrurile din punctul ei de vedere, dar în ceea ce îl privea pe Tim, era complet neștiutoare. 

Nici măcar nu era ea genul lui de femeie, așa cum și-o imagina el.

Însuși Tim îi spusese într-un moment de sinceritate absolută, că până la ea nu se gândise că l-ar putea atrage o tipologie feminină atât de departe de standardul său.

Și atunci, întrebarea era: nu cumva Tim era doar condus de instinctul masculin și de o pasiune orbitoare, și cel mai posibil trecătoare? Doar atracție sexuala, și atât?

Dacă stătea și se gândea atent la toți pașii făcuți în evoluția poveștii ei cu Tim, era evident că tot ce ținuse de ea, ea făcuse. Făcuse pași spre el, se deschisese în fața lui, fără urmă de ipocrizie sau manipulare tipic feminină. 

De fapt, Reyna jucase jocul cu cărțile pe față. Dar încă nu știa ce cărți avea Tim în mână. Putea să piardă, dar la fel de bine putea să câștige. The game was not over yet, putea să meargă în orice direcție.

Se hotarâse de data asta. Trebuia să îl lase pe Tim să facă următoarea mișcare. Bine sau rău, acum nici nu mai conta. 

Putea pierde totul, putea pierde bărbatul iubit, putea să piardă o mare parte din mândria ei, putea fi respinsă, dar măcar o făcea cu capul sus  pe deplin mulțumită că ea jucase corect. No dirty game from her. 

Înțelegea că viața nu e întotdeauna fair-play, și că nu mereu persoana pe care o iubești, te iubește la randul ei, putea să accepte asta. Dureros și trist adevăr, dar se pregătise și pentru scenariul ăsta, era o variabilă luată în calcul. Nedorită, dar calculată.

Jocul acum îl făcea el, ea nu mai avea nicio putere. Dar trebuia să știe ce vrea el, pentru că era încă în acel punct în care durerea unei respingeri ar fi putut fi gestionată eficient. 

Nu putea anticipa pașii lui, nu putea decât să aștepte, pregătită pentru orice.

- Incotro, Tim? 

Îl iubea, fără doar și poate...la modul cel mai clar și concret, dar fix datorită acestei iubiri, dacă ea nu putea fi ceea ce el își dorea cu adevărat, dacă ea nu îi umplea inima de bucurie și de iubire, prefera să renunțe. 

Tocmai pentru că il iubea. Ca să îl vadă fericit...

.................

(Va urma)

 .................

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

A.R.

luni, 7 iunie 2021

Partea a 7- a

Rareori în viață i se întâmplase Reynei să rămână atât de lipsită de apărare, atât de vulnerabilă, și atât de speachless, așa cum i se întâmpla acum.     

    În momente de criză, și atunci când se simțea fără control asupra situației, strategia era să se detașeze, și să vorbească cu ea însăși, cumva, o punere în scenă a acțiunii, cu ea în dublu rol. 

- Ești vulnerabilă...și doar ți-a spus să nu te îndragostești! Ai crezut că ai forță și că poți să duci treaba asta la bun sfârșit, fără să pui sufletul de-a întregul. Ce-ai crezut? Unde ți-a fost capul, unde ți-a fost mintea aia ascuțită? Ce s-a ales de promisiunea de a nu mai lăsa niciun bărbat să aibă atât de multă putere asupra ta? 

- Ok, taci te rog...ai dreptate, dar cum aș fi putut ști ce voi ajunge să simt? 

- Să simți?? Au trecut doar căteva săptămâni pentru numele lui Dumnezeu...ce să simți? Au fost de ajuns câteva îmbrațisări, câteva săruturi...ca să simți??? Nu te recunosc, tu nu esti eu...

- Da, au fost de ajuns, da, mai mult decât de ajuns...erai acolo, tu aia rațională, erai acolo...si m-ai lăsat singură, pe mine cea pasională să preiau controlul. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu ai pus în funcțiune alarmele? Poate pentru că emoția a învins? Poate pentru că știai că nu mă poți opri? 

- Raționează, gândește logic, priveste lucrurile în ansamblu, și apoi analizează în detaliu...Te-ai îndrăgostit?

- DA! DA! O, Doamne, da! 

    Pentru Reyna, concluzia era clară. Inevitabilul se produsese, în ciuda tuturor precauțiilor. Si acum ce? Care era cel mai rău lucru posibil ce se putea întâmpla? Să nu simtă și Tim la fel? Să o mintă? Să o manipuleze? Să fie doar una din multe? Așa de bun actor să fie? Ce fel de om ar putea mima o așa dorință? 

    Era conștientă că era o femeie atrăgătoare, dar prefera să atragă oamenii prin logica ei, prin conversație, prin spiritul vesel, prin comunicare, prin inteligența pe care rareori o folosea la capacitate maximă...dar toate astea parcă se dispersau în eter când Tim era prezent, când o atingea...iar când săruta, mintea ei se transforma într-o înghețată topită sub asediul unei guri nesățioase.

    Trebuia să pună totul cap la cap, trebuia să vadă totul negru pe alb, simțea că era cazul să-și transpună dragostea în cuvinte.

    Puse mâna pe un pix și începu să scrie. Cuvintele veneau năvalnic, ca o cascadă înspumată, grabite să fie așternute pe hârtie...multe, veneau rostogolite de o avalanșă de dor ce nu putea fi decât ...dragoste

    ”Atât de mult iubitul meu...ce bine sună cuvântul ăsta în mintea mea, ce mult aș vrea să ți-l pot spune, în față, privindu-te în ochi...ce mult aș vrea să te strig exact așa, când trupul tău se pierde într-al meu...și ce tare mă sperie gândul că nu voi avea șansa să fac asta vreodată...pentru că ...pentru că nu vei fi acolo pentru mine, pentru noi...sau vei alege să fii...dar nu pentru mine, ci pentru altcineva...Altcineva..

    Doar gândul că buzele tale ating alte buze, doar gândul că brațele tale fac scut altei femei, doar gândul că altcineva se bucură de atingerea ta, de pielea ta, doar gândul că faci dragoste cu altcineva....doar gândindu-mă, mă simt teribil.

    Gelozie, oare? Dar gelozia nu există decât în prezența dragostei...și atunci, poate fi ea negată? Nici vorbă...

 Cum aș putea să îți spun ceea ce simt că inima mea nu mai poate ține doar pentru ea? Cum aș putea să fac să ajungă la tine cuvintele astea fără să mă compromit eu, și fără să ma simt așa vulnerabilă? Cum aș putea să recunosc că m-am îndragostit, chiar dacă am făcut-o? Si cum aș mai putea acum să mai fiu aceeași dinainte de a te fi cunoscut? 

    Îmi ești prezent în minte și suflet, îmi ești ultimul gând înainte de a adormi, iar când adorm, îmi ești în vis. În visul meu, adorm la tine în brațe, plină de tine, adorm cu sărutul tau pe ceafa mea, cu părul meu înfășurat pe mâna ta...în vis ne aparținem, în vis suntem întregul. 

    Iubitul meu...în ce realitate și în ce moment m-am îndrăgostit? În ce vrajă am căzut? Și cum aș putea să știu că vreodată ai să simți și tu la fel? Pentru că, vezi tu...dacă ți-ai da voie să mă iubești, și dacă ai face un salt în necunoscut, aș fi acolo să te prind...și nu te-aș lăsa să cazi. 

    Iubitul meu...mi-e teamă, dar nu mai pot nega, iar simplul fapt că mi-am recunoscut vina de a te iubi, m-a eliberat. Și acum pot să recunosc...TE IUBESC!

..........................

    Reyna sublinie ultimele cuvinte, și reciti ceea ce degetele scriseseră fără pauză. Adevărul scris pe hârtie o debusola și mai tare, dar măcar, avusese puterea să recunoască față de ea, ceea ce nu mai era cazul să nege...

    Mai privi încă o dată hârtia, o reciti, după care luă o brichetă și privi cum foaia plină de cuvinte, se înnegrea, consumată de flacară, și dispărea transformată în cenușa, ca și cum nu ar fi existat niciodată. 

- Nu e cazul să știi încă, iubitul meu...tot ce sper este doar că vreodată vei fi pregătit să știi!

Închise ochii...mai era puțin și se iveau zorii.

........................

Va urma

...................

:)

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult

A.R.





duminică, 6 iunie 2021

Partea a 6-a

    Apusul abia se mai vedea dincolo de acoperișurile caselor  vecine, când Reyna ajunse acasă. 

Își căută cheile în geantă, descuie ușa și intră în casă. O liniște atât de mare o învălui, și îi mai liniști puțin bătăile inimii. Încă mai simțea prezența lui Tim, pe buzele ei, încă mai simțea gustul lui absolut delicios, iar pe bluza ei se simțea încă parfumul lui, ca o adiere ușoară. 

    Își scoase încălțămintea, și rămase desculță pe parchet. Se privi în oglinda de pe hol, și fără cei zece centimetri în plus dați de tocurile pantofilor, răsuflă ușurată. 

    Adora tocurile, erau artificiul ei de a părea mai autoritară și mai impozantă, dar seara când reușea să își lase tălpile goale, se simțea liberă.

    Intră în dormitor, fără să aprindă lumina, amurgul se contura cu fiecare umbră care reușea să intre printre pliurile draperiilor încă netrase complet. Se duse spre veioza albastră și o aprinse.

    Simțea nevoia să intre în starea de calm și liniște pe care i-o conferea spectrul de lumini dat de lampa aceea. 
    Deschise larg fereastra și lăsă perdelele trase. Briza bătea ușor, cât să intre aer proaspăt. Încercă să respire mai calm, mai relaxat, să-și elibereze mintea de toată încărcătura acestei zile.    Clopoțeii de vânt se mișcau lent, iar sunetele lor erau ritmice și clare. 
    Reyna reuși să își liniștească puțin tumultul interior. Probabil că un duș avea să o facă să se simtă mai relaxată, dar încă nu dorea să șteargă de pe ea urmele lui Tim. Îl dorea. Maxim. Cu forță. Cu pasiune. Il dorea cu totul. Fizic, mental, în întregimea lui.

    Își descheie un nasture de la bluză, și se întinse pe pat. Simțea răcoarea cearceafului, și închise ochii. 
- Oare cum ar fi, să fii aici lângă mine? Cum ar fi să mă ajuți tu să ma dezbrac? Cum ar fi să îți scot eu hainele de pe tine? Cum ar fi să fim sub duș împreună? Cum ar fi să mă joc cu spuma gelului de duș, pe pieptul tău? Pe brațele tale, atât de puternice, pe spatele tău? Cum ar fi să ne sărutăm sub stropii de apă, cum ar fi să ling fiecare picătură ce se scurge pe gâtul tău? Cum ar fi să mă ai și să te am?
- Cum ar fi să mă ștergi pe tot corpul, și apoi să mă duci în pat, fără să îți iei ochii de la mine?  Cum ar fi să te iau cu brațele de gât și să te trag deasupra mea? Cum ar fi să te las să mă iubești cum vrei și de cîte ori vreau?

Cearceaful fâșîi sub strânsoarea pumnului ei. 

    Nici nu realiză că în jocul acesta nebunesc cu propria imaginație, alimentată de tot ce se întâmplase peste zi, de atâta tensiune sexuală acumulată și neeliberată, lenjeria patului era singurul martor al dorinței ei, o victimă mototolită a unei pasiuni atât de nebunești. 

        Îi suna în urechi ceea ce Tim spusese: „Nu cred, știu că îți va fi dor de mine”. 
    Aprecia bărbații siguri pe ei, era o chestie imperativ necesară pentru ca Reyna să poată respecta un bărbat, dar de aici și până la aroganța aia atât de nonșalant afișată...uff, dar ce mult îi plăcea. 

Era un bărbat puternic, Tim, foarte sigur pe el, cel puțin așa lăsa să se înțeleagă. 

Aici Reyna trebuia să admită că  își găsise adversarul...Era de calibrul ei...Hmm, clar aveau să iasă scântei în caz de ciocnire al personalității lor.
- Oare cum și în ce s-ar transforma scânteile care ieseau din ei la fiecare atingere, prin haine? Ce incendiu ar lua ființă la atingerea trupurilor goale, fără nicio barieră?

    Până acum se pare că nu cedaseră niciun milimetru, niciunul din ei, era un război în care ambele tabere își analizau atuurile și slăbiciunile, evident în plan secund, pentru că primul plan era prea plin de vraja unei pasiuni pe care amândoi o lăsaseră să erupă...
- „Nu mai pot fi intr-o relație acum”...afirmația asta i se învârtea Reynei în cap...

- Nici eu nu pot fi o oarecare, pe o listă, doar o bifă într-un catastif...își spuse Reyna..
Ce este de făcut? Cum să te fac să ai curaj și să riști să te îndrăgostești din nou? De mine? 
...........................
Va urma
...........................
Și nu uitați, până data viitoare, iubiti-vă mult, mult..
A.R






sâmbătă, 5 iunie 2021

Partea a 5-a

 Următoarele două zile trecură chinuitor de greu, orele păreau ani...ani copleșitori, de dor, de îndoieli, de bănuieli, de întrebări. Două zile în care nu mai știa nimic de Tim, nu primise niciun mesaj,  niciun semn, iar răvășeala și dezordinea din sufletul Reynei dădea în clocot.

Își modificase programul, adăugase mai multe sedințe de consiliere, primise chiar și doi pacienți noi, din dorința de a-și umple cât mai mult timpul, numai să nu se mai gândească la Tim, la cât de mult îi simțea lipsa, și mai ales, să nu fie tentată să îi scrie ea prima. 

Bineînțeles, era o ambiție personală, dar prea puțin matură din partea ei, iar faptul că reacționa așa o enerva teribil. 
Ce putere exercita acest om asupra ei, astfel încât atunci când era cu el, își pierdea aproape orice urmă de profesionalism, efectiv uita tot ce ținea de autocontrol, de distanță, de putere? Unde îi era curajul, unde îi era armura aceea cu care ținea piept tuturor influențelor din afara spațiului ei intim? De ce îl lăsase așa de aproape de ea, și așa de repede? 

O sună pe Clarissa, recepționera ei, să o intrebe dacă venise următoarea persoană, era ultima de pe agenda. 

- Nu, și nici nu va veni, o auzi pe Clarissa, doar ce a sunat să reprogrameze, a intervenit altceva. Și tocmai bine, draga mea, arăți ca naiba, te-ai aruncat în muncă, și nu pricep de ce ai prefera să-ți petreci timpul la cabinet, în loc să ieși să te distrezi, mai vezi și tu lumea, poate îti iese și ție in cale cavalerul în armură strălucitoare...

Reyna o auzi chicotind, și vru să îi dea replica, dar nu mai apucă. Înainte să pună receptorul jos  o auzi cum vorbea cu cineva : "da, e înăuntru, doar ce i s-a anulat ultima programare"...

Prin ușa întredeschisă a cabinetului auzi cum scaunul Clarissei rulă pe podea, mai auzi un set de pași, urmat de zgomotul făcut de tocurile Clarissei, și apoi clinchetul de ușa de la intrare. Se ridică de la birou, și se îndreptă spre ușa, voia să vadă ce se întâmplă.
Nu reuși să ajungă, pentru că tot cadrul ușii se umplu brusc. 

- Tim!

Încercă să rostească ceva, dar gura ei era deja prizioneră, buzele erau deja strivite, prinse între buzele lui, brațele amândouă îi erau prinse la spate, strânse în pumnul lui, iar picioarele erau ținute între picioarele lui, care se depărtaseră să o cuprindă pe ea. 
Cu cealaltă mână, Tim o trase puternic înspre el, o conduse spre cel mai apropiat perete și o prinse ca în cea mai delicioasă și tentantă capcană, între peretele rece și trupul lui fierbinte. 

Nu mai avea nicio posibilitate și nici dorință să se lupte, genunchii îi tremurau, iar limba lui îi dăruia cele mai dulci și mai păcătoase senzații, era ca o mătase fluidă, cu gust de nectar al pasiunii. 
Il simțea..., ardea de dorință, o făcuse să nu mai aibă îndoieli asupra pasiunii stârnite în el, îl simțea mai tare, cu fiecare atingere. Singurele lucruri care mai stăteau între femeie și bărbat, erau hainele, biete textile fără putere de a disimula ceea ce voia el, ceea ce își dorea ea...

- Intr-o zi am să rup hainele astea de pe tine, și am să te fac a mea cu adevărat. Și o să ne placă...Mult!

Reyna reuși să tragă o gură de aer, se depărtă puțin de el, și încercă să-și revină. 
- Tim, ce faci? Cum de ai venit?

- Crezi că mai puteam să stau departe? Nu mi-a fost ușor, am încercat să mă țin la distanță, nu vreau să te fac să suferi...nu vreau să-ți fac rău. Am crezut că pot, dar nu pot. Nu prea știu unde va duce chestia asta, știu doar că te vreau, și acum m-am convins că și tu mă dorești.

Nu-s adeptul unei relații, sunt un bărbat liber, m-am obișnuit așa, dar, cu tine, ceva se întâmplă, încă nici eu nu știu bine ce este...dar poate că tu ar trebui să știi mai bine ca mine! 

- Tim, ascultă-mă, trebuie să știu, vreau să știu... e prea devreme pentru mine să fiu sigură, dar ceva s-a întâmplat cu tine...
Pe cine ai iubit așa de tare încât atunci când a plecat, a luat cu ea și dorința ta de a primi iubirea în sufletul tău? Cine te-a împins așa departe încât să îți refuzi dorința de a iubi din nou? Tu nici măcar nu mai vrei să fii iubit...cu sufletul. Tu vezi doar atracția fizică, și aici clar e mai mult de atât.
Dar eu sunt lângă tine, nu am vrut, și nici nu am crezut că voi simți asta, crede-mă că nu am făcut-o intenționat, dar pur și simplu mă sperie și pe mine ce se intâmplă între noi. 
Mă sperie că încă nu știu cum să mă pliez pe situație, dar cel mai tare mă îngrozește că nu știu nimic din ce simți tu, iar ultimul lucru pe care îl vreau e să mă implic emoțional  fără să știu că poate fi valabilă și reciproca...

- Hmmm....ai spus "să te pliezi" ? Îmi vin în minte cel puțin trei feluri în care aș vrea să te pliezi...pe mine, sub mine, lipită de mine...

- Tim...Ti....

Reyna nu mai reuși să termine cuvântul. Din nou, Tim preluase controlul, din nou vorbele erau de prisos...Gemu de plăcere când limba lui îi atinse lobul urechii, iar mâinile lui își facură curaj să coboare spre sâni. La început timide,  apoi pline de nerăbdare, mâinile lui căutau să cuprindă și să susțină cele două cupe atât de pline de dorința de a fi atinse, încât inconștient, o mână îsi facu loc pe sub bluza ei, eliberă un sân din strânsoarea sutienului și buzele lui il cuprinseră cu un oftat adânc de plăcere.

Telefonul lui Tim vibră înainte de a suna, făcându-i pe amândoi să tresară.
- Stiu, spuse Reyna, trebuie să pleci, din nou...
- Să fii cuminte, sper să îti fie dor de mine.
- Arogantule, s-o crezi tu!
- Nu cred, sunt sigur că îți va fi!
....................
Va urma
.................
:)
Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult..
A.R

vineri, 4 iunie 2021

Partea a 4-a

 Luă la analizat fiecare părticică de informație pe care o avea, suci pe toate părțile comportamentul și reacțiile lui Tim, atât în timpul în care erau împreună, cât și atunci când erau despărțiți. Ceva era ciudat acolo...iar Reyna adora misterele, adora să găsească rădăcina problemei și să creeze soluții...

- Nu pot să ignor asta! Nu vreau, îmi pasă prea mult, cineva sau ceva te-a făcut să fii într-o stare de defensivă atât de profundă...cineva sau ceva te-au rănit, grav, iar tu strigi după ajutor, inconștient...iar eu...eu se pare că am văzut asta...

Văzuse destule cazuri de traume psihologice in sesiunile cu pacienții, încât să nu recunoască în Tim un bărbat, rănit în dragoste, rănit în propria mândrie masculină, un bărbat care avea o cicatrice adâncă în suflet, o iubire pierdută, sau neîmplinită, sau o încălcare a încrederii  sau o dezamăgire teribilă. 

Ceva era acolo, în sufletul lui...și deja primii fiori reci ai unei gelozii fără temei, fără fundament, o iritau pe Reyna...ce femeie avusese inima si sufletul lui Tim, și îl lăsase se plece?

- Revino-ți, fată dragă...geloasă? De ce?  Nu cumva....nu cumva...începi să te îndrăgostesti? 

Furioasă pe ea însăși, Reyna își vărsă ceaiul care se răcise...ura ceaiul rece, la fel și cafeaua rece, la fel și bărbații reci...avusese parte de așa ceva în trecut. 

Dar Tim...Tim era foc, ardea, îi simțea căldura cum se transfera pe pielea ei, cu fiecare atingere, cu fiecare centimetru de piele, prizonier al gurii lui, Tim era pasiunea prin pura definiție.

Respiră adânc, își făcu o cafea fierbinte, și se pregăti pentru o noapte lungă. 


Chiar dacă ziua fusese extenuantă, își propuse să studieze toată noaptea, să îsi dea un refresh la cunoștințe. În toate cărțile de specialitate din bibliotecă, trebuia să găsească un răspuns. 

Era important pentru ea să știe, înainte de a fi prea târziu, înainte de a-și pune propria inimă în pericol. În fond și la urma urmei, ei doi doar ce începuseră să se descopere unul pe celălalt, ca bărbat și femeie, drumul abia începuse, iar Reyna nu mai dorea să suporte iar greutatea unei deziluzii.

Puse mâna pe primul tratat de psihologie și arhetipuri masculine, se cufundă pe fotoliu cu pătura ei favorită, și luă o gură de cafea. Începu să citească, ca pe vremea studenției, total absorbită,  mintea ei deja lucra febril, încerca să găsească răspunsuri....
..............


Era atât de cald și bine, atât de relaxant, simțea că a ajuns la porțile Raiului...
Se întinse tacticos ca o pisică îndelung și drăgăstos mângâiată, se întoarse pe o parte și simți alături de ea trupul bărbatului atât de mult iubit și dorit. Tim dormea lângă ea, obosit după ce făcuseră dragoste cu câteva ore înainte. Se trase mai aproape de el, îl sărută tandru pe buze, și îsi trecu degetele pe pieptul lui, într-o mângâiere atât de tandră, cu atât de multă iubire, incât nimic nu mai avea importantă. Îsi lipi trupul gol și moale de el, la fel de gol ca un Adam in Raiul primordial. 

Își mută mâna, mângâindu-i conturul corpului, apoi înlocui degetele cu gura ei avidă de pielea lui, îi umezi trupul cu sărutări arzătoare, pe piept, pe abdomen, din ce in ce mai jos. 
Gura știa singură drumul, săruta, mușca, umezea, mâinile atingeau, mângâiau, trăgeau tot mai aproape, avide, lacome, într-o atingere dureros de pasională. Coborî ușor, mai jos, și atinse curioasă cea mai sensibilă zonă a lui...
Îl simți pe Tim cum își prinse mâna în părul ei, trăgând-o spre el, o răsuci și o așeză sub el...
- Iubita mea...dacă vrei să mă omori de plăcere, ești pe drumul cel bun...dar am și eu ceva pregătit pentru tine...știu ce vrei și ce îți place, și am de gând să nu te las să simți lipsa...Ești a mea, doar a mea, iubita mea...

Era a lui, era el adânc in ea....nu mai voia să îl lase să plece....climax...extaz
..................

Un zgomot înfundat o trezi...
Amețită, pe jumătate încă adormită, nerealizând în primă fază unde este, și ce se întâmplă cu ea, Reyna văzu volumul pe care îl citea pe jos, iar umerii și gâtul o dureau cumplit. Adormise citind, pe fotoliu...

Brusc lacrimile îi năvaliră în ochi...fusese doar un VIS...un vis...o Doamne!!
Se lăsă în voia lacrimilor, trebuia să se liniștească cumva...voia să adoarmă la loc, să fie din nou lângă el...ce frumos suna din gura lui "iubita mea"!

Plânse cu ochii la geamul pe care vedea zorii ivindu-se...o nouă zi era pe cale să înceapă. 
...........
Va urma
............
:)
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult,mult!
A.R.

joi, 3 iunie 2021

Partea a 3-a

 Fusese o zi tare lungă...extenuantă, dar atât de minunată, excitantă, cu o surpriză de proporții epice. Chiar se întâmplase sărutul acela? Urmele ușoare de roșeață de pe gâtul ei, confirmau, dar în afară de asta, mai exista o altă parte a corpului ei, care nu o lăsa să uite, care vibra și acum doar la amintirea senzațiilor trăite parcă într-o poveste.

Reyna, proaspăt ieșită de la duș, își luă cana de ceai, și încercă să mai citească câteva rânduri din ultimul articol publicat de un coleg de breaslă, privind psihologia cuplului.


Încercă de mai multe ori să se concentreze pe articol, dar mintea ei zbura iar și iar la Tim. Ca de obicei, păstra tăcerea și distanța când ea era acasă, lucru care o neliniștea cumva...era ca un far, care lumina intermitent, acum strălucea, pentru ca imediat să dispară, lasând-o în cea mai cețoasă negură a îndoielilor.

În lumina ultimelor evenimente, Reyna realiză că de fapt, în ciuda faptului că aveau o relație de colaborare în afaceri de mai mulți ani, ea de fapt nu știa mare lucru despre el. 

Nu știa decât lucruri vagi, că era oficial single, dar la fel de bine puteau fi zeci de femei pe radarul lui, pentru că, era un bărbat atrăgator, și prin simpla lui prezență, putea capta atenția întregului auditoriu. 

Îți dădea senzația aceea specială de siguranță, de seriozitate, de calm. Nu era frumos în genul playboy sau actor de Hollywood, slavă Domnului, căci Reyna dispretuia genul ăsta de bărbați.

Era însă extrem de atrăgător, în genul bărbatului stabil și sexy, în brațele căruia orice femeie ar fi dorit să se trezească în fiecare dimineață, pentru tot restul vieții, acel gen de bărbat capabil de orice pentru femeia iubită.

Reyna încercă să-și amintească tot ce știa despre el, dar nu avea decât informații banale, vagi, câteva cunoștințe comune, din sfera profesională, iar pe social-media, Tim era cvasi-absent. 

Dar două lucruri le știa foarte bine, Reyna, le simțise pe pielea ei. Știa că Tim se pricepe al naibii de bine să sărute o femeie, și mai știa că îmbrățișarea lui putea topi și inima unei călugărițe de 80 de ani.

Ciudat, să simți atât de aproape un bărbat, să-i simți inima cum bate și să-i măsori pulsul cu buze fierbinți,  să te lași în voia pasiunii și a brațelor lui, să simți că acolo e locul tău, ca femeie, dar să nu știi chestii simple, gen, care e culoarea lui favorită, sau ce-i place să mănânce...

- Oare cum am ajuns aici? 

Tăcerea lui o debusola complet, și în ciuda tuturor cunoștințelor ei despre tenebrele psihicului uman, Tim era o totală enigmă. Și tocmai asta o intriga atât de mult, o făcea atât de hotărâtă să îl descopere, încet și cu răbdare, ca pe cel mai minunat cadou dat de Univers.

Știa ca la nivel mental, vibrau la fel, matricea gândirii lor era aproape identică, dar ceea ce nu știa Reyna, și tocmai descoperise, era că vibrau perfect și fizic...știa sigur că atracția fizică nu poate fi mimată la cote așa de înalte. Asta era clar și pentru o minte neavizată, cu atât mai mult pentru ea.

Își atinse cu mâna punctul roșu de pe gât, și închise ochii, amintindu-și cum buzele lui Tim își făceau drum spre sânii ei...

Nici vorbă acum să mai reușească să se concentreze pe articolul ăla...

Privi telefonul...nicio notificare pe care și-ar fi dorit-o prezentă pe ecran...nimic de la el...rămaze uimită cât de tare o durea tăcerea asta...

- Ce-mi ascunzi, Tim? Ce?

.............

Va urma

.............

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult..

A.R.


miercuri, 2 iunie 2021

Partea a 2-a

 Incepuse deja să scrie un mesaj să îi răspundă, dar până să apuce să tasteze prima literă, zgomotul unor pași pe treptele de la intrarea în cabinetul ei o făcură să tresare.  

Știa că era Tim, îi recunoștea pașii hotărâți. De atâtea ori intrase pe ușa aceea, în calitatea lui de furnizor, încât nu mai era nevoie să vadă. Îl chemase atât de puternic cu mintea și cu gândul, încât nu avea nici cea mai mică îndoială că îl va simți din nou lângă ea. 

Zilele care trecură de la prima lor îmbrățișare, îi deschisese Reynei noi orizonturi de explorat și evident noi întrebări și frici. 

Nu mai vorbiseră din dimineața aceea, și nu se mai văzuseră de atunci, și amintirea acelor brațe pe trupul ei nu înceta să o facă să se înfioare de dor și de plăcere. Se simțea ca o adolescentă la prima întâlnire, deși era femeie în toată firea, puternică, realizată, înțeleaptă.

Deschiseseră împreună un nou capitol, după îndelungi tatonări și niciunul dintre ei nu știau încotro se îndrepta totul, deși amândoi, instinctiv, se căutau...trupurile lor aveau un limbaj comun numai de ele înțeles.

Mesajul lui Tim, deși suna simplu, era tot ceea ce un bărbat putea să spună, după o primă interacțiune atât de intensă, dar Reyna învățase să citească printre rânduri.

Conexiunea mentală dintre ei o făcuse atentă în primă fază, dar acea îmbrățisare atât de toridă, care transmitea atât de multe, acea tensiune eliberată dintr-o dată în acea dimineață, deschisese ca prin magie și o incredibilă dorință de atingere fizică.

Ușa de la intrare, se dechise și se inchise repede, parcă și ea dornică să le păstreze intimitatea atât de îndelung căutată, atât de mult dorită. În ultimele zile, atmosfera dintre ei era atât de încinsă, atât de caniculară, încât cea mai fierbinte zi de iulie ar fi părut o zi la Polul Nord prin comparație.

Cabinetul Reynei se umplu deodată, cu prezența lui atât de impozantă, atunci când Tim intră, căutând-o. 

Emana putere și forța prin toți porii, iar câteodată, o intimida pe Reyna, chiar dacă ea era obișnuitâ cu tot felul de oameni, discuta cu toți la fel.

Dar Tim...simți un gol în stomac când se gândi la el.

 Era mult mai înalt decât ea, o domina cu câțiva zeci de centimetri chiar, dar asta nu o deranja. Ba dimpotrivă, o făcea să se simtă sigură, în siguranță, protejată. Îl asemăna cumva cu imaginea mitică a unui zeu olimpian.

Secretara Reynei nu mai era la biroul ei, programul se terminase, așa că el intră direct.

Nici măcar nu îi mai dădu răgazul sa spună "buna". Brațele lui o cuprinseră și o trase spre el, lipind-o strâns, cu dorință evidentă. Reyna nu mai putu să zică nimic, ochii îi erau închiși, iar genunchii îi tremurau de dor. Toate temerile ei, legate de cum se vor purta unul cu celălalt, după dimineața aceea, dispărură subit.


Nu mai simțea decât respirația lui accelerată, pulsul crescut, ritmul inimii ei total zăpăcit de senzația de cald și bine...se simțea cumva mai femeie ca niciodată în viață, și îl simțea pe el ca fiind al ei. La un moment dat, Tim o îndepărta puțin să o privească în ochi, parcă dorind să se convingă că și ea simte ceea ce simțea el.

Reyna deschise ochii, îi savură privirea, și se ridică pe vârfuri, îl cuprinse cu brațele pe după gât, și se apropie cu buzele de gâtul lui...îl văzu cum înghiți în sec de plăcere, și apoi îl simți cum o așeză mai bine în brațele sale, o trase și mai aproape de el. 

Nu mai puteau aștepta niciunul. Buzele li se uniră singure, tremurând de pasiune, parcă dansând pe ritmuri sălbatice, fierbinți, totul în jur se învârtea, erau doar ei prinși în caruselul amețitor al primului lor sărut. 

Buzele arse de dorință se deschideau, se prindeau una de alta, de parcă lumea s-ar fi sfârsit, dacă ele s-ar fi desprins, raiul și iadul se împleteau în sărutul acela, guri flămânde, buze însetate de dorul celuilalt, limbi jucăușe ce mimau dorința bărbatului de a-și poseda femeia, și dorința femeii de a se lăsa pradă.

Era un joc al destinului ce tocmai începuse.

Era ca și cum lumea încetase să mai existe, erau doar ei doi, brațele lor mângâiau, căutau, explorau, cerând fără cuvinte tot mai mult. Era ca și cum erau perechea primordială, istoria se rescria pentru ei doi. 

Cu un oftat prelung și plin de dorința nedisimulată, cu brațele încă în jurul Reynei, Tim se opri și îi spuse: 

- Trebuie să plec, încă mai am un client de vizitat. 

- Știu, și eu mai am o ședința programată pentru după-amiaza asta..

Amândoi se priviră în ochi, își zâmbiră, iar Reyna se desprinse din brațele lui, încă tremurând: 

- Fugi!

- O să-ți fie dor de mine? Intrebă Tim, tachinând-o în timp ce ieșea pe ușa...

................

Va urma

.................

Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!



marți, 1 iunie 2021

Partea 1

 Privea ploaia cum atingea sticla ferestrei, și în mintea ei se învârteau frânturi de idei, vise, gânduri, toate înconjurate de o multitudine de întrebări, la care nici măcar nu se mai străduia să găsească răspunsuri.


Zâmbi propriei reflexii din fereastră, și își imagină cum mâinile lui puternice o cuprind din spate, formând cercul acela special, invizibil, în care ea se simțea în deplină siguranță, iubită, adorată, alintată, devorată. Cercul brațelor lui, acel univers în care ea se simțea unică, și tocmai asta o făcea să strălucească atât de puternic. Iar lui îi plăcea să se lase scăldat în acea lumină, care atât de bine îl punea în valoare, pentru că știa că el era "generatorul", artizanul acelei lumini.  

Se lăsă în voia acelei imagini, care îi mângâia sufletul, și merse pe firul amintirilor...

Nici măcar nu mai știa exact de câtă vreme Tim îi stăpânea visele, imaginația, gândurile, dorul și patima. Un an? Doi? 

Își amintea și acum primul vis cu el, venit într-o vreme în care el nici măcar nu bănuia ce furtuni stârnise în sufletul ei. Nici măcar nu intuia el, ce foc aprinsese, cu o simplă și nevinovată atingere, într-o zi pe care chiar și ea, Reyna, o credea o zi oarecare.

În seara aceea, merse la culcare ca de fiecare dată fără să se gândească măcar ce îi va aduce noaptea, în vis. Știa că visele ei de luni spre marți, de obicei deveneau realitate, dar în cele mai multe cazuri, acestea erau banale, lipsite de semnificații profunde.

Nu și în noaptea aceea...

Reyna zâmbi din nou, privind stropii ce nu încetau să lovească fereastra.

In acel prim vis cu el, simțise prima îmbrățisare, sau cum își imagina ea că s-ar fi simțit prima lui îmbrățișare. Și acum iși amintea senzația aceea de căldură, de atracție atât de puternică, dorința de mai mult, de mai aproape...

"Ce mi-ai făcut"? îi șoptea Tim în vis, cu buzele lipite de pielea ei, adulmecând parfumul de pe gât și mușcându-i ușor lobul urechii...ce mi-ai făcut? 


Își aminti cât de pierdută se simți în dimineața aceea, când deschise ochii și înțelese că visase. O copleșise atunci o stare ciudată, pentru că oricât s-ar fi străduit nu putea să înțeleagă semnificația acelui vis...dar de ce se simțea așa? De ce el? De ce acum? Că doar se știau de mulți ani...și nici măcar în glumă nu-și permiteau o apropiere...de unde, din ce colț întunecat al subconștientului apăruse acel vis? 

Reyna își întrerupse pentru o secundă depănarea acelei amintiri și se lăsă dusă de amintirea mult mai palpabilă și mai recentă a primei îmbrățișări din realitate...știa că nu va mai putea să uite vreodată cum s-a simțit atunci, și trăia toată acea frământare, cu toată ființa. 

Brațele lui păreau de oțel, atât de puternice, atât de protectoare, iar primul ei impuls fu să se lipească de pieptul lui, să-i caute căldura, mirosul, să se lase în voia pasiunii, care acum se întâmpla în realitate, nici vorbă de vis...de data asta era adevărat, era acolo, era Tim, îl atingea, îl simțea, ii simțea aroma...da, era acolo, trăia ceea ce visase...De fapt, nu, nu trăia ceea ce visase. Realitatea era mult, mult, mult peste ce îsi imaginase ea, mult peste vis. Nimic din ce visase nu putea să o pregătească de impactul realității.

Tim...era bărbat în toată plenitudinea cuvântului. Forța lui o copleși, simțea în el toată virilitatea cerului, venită să învaluie feminitatea ei pământeană, intuia în el pasiunea nedezvăluită încă la adevărata intensitate, iar in ea...în ea, simțea cum frontierele ei cad una câte una, fără să emită măcar și cel mai slab semnal de luptă. Propriul corp, o trăda, dorința era mai puternică decât rațiunea, iar el era acolo, intensificând focul ce le ardea amândurora sub piele...

O trezi din reverie soneria telefonului. Se îndepărtă de fereastră, și se uită la ecran. Simți o bucurie de nedescris...era Tim. 

"Ești singură? Mi-e dor de tine".

.........................

Va urma

..................

Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.

luni, 31 mai 2021

De vorbă cu Destinul

 Astrele predispun, iar noi dispunem...asta spune o știință dragă mie, și anume astrologia.

Noi dispunem! Sau cel puțin, așa vrem să ne spunem cu convingere nouă înșine, tocmai pentru a nu ne simți marionete fără voință, legați de sforile mânuite cu talent de către Univers...sau Destin...sau Divin.

Dar cu toții venim să ne îndeplinim karma, cu o zestre anume, dată la minutul nașterii noastre de o anume așezare a planetelor, venim cu o anume misiune, venim cu anume voință, cu un anumit har divin, venim fiecare cu o anume dorință de a iubi, de a da și de a primi Iubirea.

Am încercat prin diverse forme și modalități să-mi înțeleg Destinul, să mă aliniez lui, și tocmai atunci când credeam că am reușit, am primit lecții peste lecții, minunate de altfel, prin care nu am priceput decât un singur lucru: dacă nu te afli pe drumul corect, deși tu ai tinde să crezi că ești, Universul îți arată noi și noi căi de a te regăsi cu Sinele tău, îți dă reconfigurare traseu până când revii la drumul tău adevărat.

Da, Destinul nu este scris în totalitate la naștere, este doar o schiță a ceea ce trebuie să facem cu noi, este doar un rezumat al misiunii individuale, dar Destinul se dezvoltă și se completează cu fiecare decizie și cu fiecare alegere, pe care o facem, conștient, subconștient  voit sau forțat, cu mintea sau cu inima.

În fiecare perioadă din viață ai oportunități, ai alegeri, ai decizii, pe care, sub o formă sau alta, trebuie sa le iei, pentru a putea închide capitole, pentru a putea continua pe fila următoare...care este mereu albă, goală, și care așteaptă să fie scrisă.

Azi am avut o revelație...o întâlnire cu Destinul....azi am vrut să vorbesc cu Destinul meu, am vrut să îl forțez să-mi dea răspunsuri la niște "de ce-uri" pe care le tot duc cu mine de o vreme, ca pe niște bagaje voluminoase. 

Dar Destinul mi-a zâmbit ironic și mi-a spus arogant: încă nu a venit vremea să afli "de ce"...doar să știi că trebuie. Gândește. Cercetează. Află. Analizează. Decide. Pune în practică. Manifestă. Tu ești!

Da, EU SUNT! Dar cum aflu "de ce"? Am insistat, am forțat un răspuns....degeaba.

Destinul m-a întrebat: ai iubit destul? 

M-am gândit mult, și am șoptit "nu știu". 

Și mi-a răspuns "dacă ai fi iubit toată iubirea din tine, ai fi răspuns cu siguranță DA".

Și am înțeles, uimită, că încă mai am rezervoarele pline, am înțeles că nu mi-am consumat Iubirea, și încă o am acolo, de dat. Cui consider. Și mai ales mie. Trebuie să mă iubesc pe mine, să te pot iubi pe tine. 

Și vreau să te iubesc pe tine! Și simt că și tu vrei!

Azi am privit Destinul în față, și el sigur pe el, mi-a spus: "îți citesc în privire ca într-o carte, nu te poți ascunde de mine. Îmi spui să plec, dar ochii tăi spun clar, în tăcere, RĂMÂI!" 

Azi am început să vorbesc cu Destinul, tot căutând răspunsuri...încă nu mi le-a dat, dar măcar L-am găsit și e dispus să-mi vorbească.

Azi a fost ultima zi de primăvară, dar pentru mine a fost prima zi de conversație cu Destinul. 

RĂMÂI!

...............

Si nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult...

A.R.

 


sâmbătă, 29 mai 2021

Visul unei nopți de mai

 Dacă urmele pașilor noștri nu se vor împleti pe nisipul unei plaje, mă voi gândi mereu la ce ar fi fost dacă...


Dacă mâinile noastre nu vor transpira strânse una într-alta, am să rămân cu gândul la cum se simte căldura ta...

Dacă buzele noastre nu vor dansa la unison în ritmuri amețitoare, am să visez într-una la gura ta, sorbind-o pe a mea...

Dacă trupurile noastre nu vor șifona și nu vor incendia așternuturi de mătase răcoroase, adăpostiți la lumina lunii pline, am să trăiesc imaginându-mi asta până la sfârșitul vietii...


Dacă părul meu nu se va lipi de pieptul tău, iar dacă umărul tău nu va fi adăpost pentru capul meu, voi trăi doar cu fantezia de a mă simți protejată de tine...

Dacă nu mă voi trezi alături de tine dimineața, am să îmi imaginez fața ta adormită și liniștită, plină de urmele săruturilor noastre...

Dacă parfumul tău nu va rămâne pe trupul meu, am să tânjesc după îmbrățișarea ta...

Dacă e să visez toate astea, atunci nu vreau să mă trezesc curând...

...........

Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

joi, 27 mai 2021

Așteptări versus dezamăgiri.

 

Nici măcar o singură dată în viața asta nu am reușit să fiu atât de pragmatică și calculată, încât să nu-mi pese de consecințele acțiunilor proprii. Fără doar și poate, am luat în calcul zeci de scenarii posibile, zeci de urmări, de la cele mai sumbre la cele mai strălucitoare.
Și totodată mă consumam teribil dacă cineva ar fi avut de suferit de pe urma mea, sau ca urmare a acțiunilor mele, și evident eram afectată dacă rezultatul nu era pe măsura așteptărilor mele, sau așa cum îl visasem.
Ei bine, asta nu a făcut decât, odată cu trecerea iminentă a anilor, să-mi dau seama de un fapt: atunci când nu ai așteptări, clar nu ai nici dezamăgiri.
Și vine întrebarea: cum să faci să nu mai fii dezamăgit? Răspunsul ar fi simplu, deductibil: no expectation. 

Nu EXISTĂ așa ceva. Ar trebui să nu fii om, ar trebui să fii un cyborg, un robot, o mașinărie fără suflet, să nu ai așteptări, să nu îti faci iluzii, să nu speri ca outcome-ul să fie exact cel visat.
Toți avem așteptări, mai mici, mai mari, femei  bărbați, simpli, intelectuali, raționali sau emoționali, sub o formă sau alta  toți așteptăm. Diferența o face felul in care ne manifestăm așteptările, felul în care ne mascăm nerăbdarea, deziluzia, grijile, speranțele.

Toți așteptăm fără doar și poate ziua de mâine, zi pe care, din păcate nu ne-o garantează nimeni. Și nu degeaba e vorba aia "nu lăsa pe mâine ce poți face azi"...pentru că mâine...e certitudine doar pe un calendar...
Cu toții avem așteptări...
Când suntem mici, și ne lovim, ne așteptăm ca mami să ne ajute să ne treacă durerea...apoi ne așteptăm să fim acceptați și apreciați de un colectiv.
Creștem, și așteptăm să primim recunoaștere, admirație, respect...apoi iubim și așteptăm înapoi iubirea.
Aici este cred și primul mare eșec, prima mare deziluzie: ne așteptăm ca cel care este primitorul afecțiunii noastre să ne răspundă pe măsură, dacă nu ne sunt împlinite așteptările, apare dezamăgirea...
Mai apoi, când trecem peste dezamăgire, începem să învățăm. I've been there, done that...
Procesul acesta de învățare, să stiți că nu este deloc ușor, dar încet încet, fără a AȘTEPTA miracole peste noapte, ni-l însușim temeinic.
NU, așteptările nu vor dispărea, DAR, le gestionăm cu mai mult tact, mai multă putere, mai mult discernământ și mai multă capacitate de a trece peste eventualele posibile dezamăgiri. Și nu mai facem un capăt de țară din asta...

Toți așteptăm ceva de la noi, și mai ales de la ceilalți.
Așteptăm un mesaj, un semn, un "bună, ești ok", așteptăm o încurajare, așteptăm să vedem bucurie în ochii celuilalt când ne privim în ochi.
Așteptăm cu inima strânsă de emoție un "Te iubesc", așteptăm o îmbrățisare lungă, un sărut, un cadou, o declarație...
Așteptăm să primim ceea ce oferim, încredere  respect, confort psihic, emoții și sentimente frumoase...AȘTEPTĂM, așadar avem AȘTEPTĂRI, prin urmare putem avea și dezamăgiri.
Dacă le luăm în calcul, le putem și depăși, însă, totul e să știm că sunt și ele acolo...

Am ajuns la un nivel al cunoașterii de sine, unde știu - sau am pretenția că știu- cum să mă feresc de dezamăgiri profunde, care să îmi lase urme pe suflet. 


Dar chiar și așa, încă aștept și eu, cu un zâmbet obscurizat de teama deziluziei, un "bună, sunt aici, nu te-am uitat" un "mi-e dor de tine", un "te iubesc", un "esti incredibilă, ești minunată"...

Creșteti, dragilor, înțelegeți-vă și veți ști când și cum să aveți așteptări, și cum să întâmpinați curajoși dezamăgirile...pentru că dezamăgirea se face mică-mică când vede că nu vă este teamă de ea...
..............
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!


miercuri, 26 mai 2021

Ce aș face altfel dacă aș întoarce timpul

If only i could turn back, I....

M-aș iubi mult mai mult.
Aș iubi și mai mult.
Aș iubi fără griji și fără stress.
Aș învăța mai multe, și mai profund.
M-aș concentra pe mai puține planuri.
Mi-aș da voie să greșesc mai mult.
Mi-aș da voie să fiu mai liberă.
Mi-aș impune mai clar voința.
Nu aș mai dărui din prima tot sufletul.
Nu m-aș mai consuma pentru nimicuri.
Mi-aș sonda mai adânc în subconștient.
Aș încerca să mă cunosc cu adevărat.
Nu aș mai face nimic din ce nu vreau.
Aș spune mai des NU.
Aș spune DA doar atunci când aș simți.
Aș fi mai puternică.
Aș mima fragilitatea in unele situații.
Aș cere ajutor.
Aș asculta mai mult ceea ce e dincolo de cuvinte.
Aș vorbi cu mai multă lume.
Aș încălca mai multe reguli.
Aș fi mai rebelă.
Aș avea mai multă grijă de mine, nu de alții.
M-aș pune mereu pe primul loc.
Aș cere mai mult pentru mine.
Aș fi mai grijulie când ofer bucăți din suflet.
......
Dar da, mai ales aș iubi...cu patimă!

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!






marți, 25 mai 2021

Între rațiune și pasiune

 


Este inevitabil, absolut inevitabil, ca la un moment dat, în viața asta să fim puși în ingrata situație de a fi prizonierii propriei conștiințe, victime ale propriei rațiuni, sau pasiuni, după caz. 
Și nu doar asta, ci efectiv să fii prins între cele două sensuri, blocat, înghețat, unable to decide, copleșit și incapabil să faci o alegere.

Dacă urmezi pasiunea, fără a te gândi la repercusiuni, riști să pierzi tot ceea ce rațiunea te-a ajutat să câștigi pe alte planuri. Riști să pierzi un job bun, aducător de venituri substanțiale, riști să pierzi o casă, o relație, o căsnicie chiar. Ŕiști să devii "persona non grata" pentru propria familie, sa intri pe o cale necunoscută,  nu tocmai ușoară...
And then again, dacă nu o urmezi, riști să nu simți niciodată bucuria de a fi acolo unde inima - responsabila pasiunii - vrea să fii, riști să te intrebi ce ar fi fost dacă...

Dacă urmezi rațiunea, din cauze strict privind siguranta, stabilitatea financiară, sau frica de nou, de inedit, frica de ce va zice lumea, riști ca ceva ce ar putea să te transforme în mod benefic, ceva ce ar putea să te aducă pe drumul Destinului tău să nu se întâmple, și tu să nu îți poți îndeplini karma ta...și o vei lua de la capăt  over and over again, până când iți vei înțelege și asuma lecția.

Și atunci cum facem? Cum să fim siguri că am ales corect? Presupunând că you can have it both ways, lasăm creierul - în speță rațiunea - să preia controlul, sau lasăm inima - în speță pasiunea, să iasă la rampă?

Sigur că idealul ar fi să le îmbinăm, combinăm, permutăm, după cum ne dictează sufletul, mintea, cheful de moment sau după cum vrea "mușchiul" nostru, fără frici, fără griji, și să alegem liber și consimțit. 
Ne este prea teamă să riscăm, ne este prea teamă că pierdem ceea ce credem că avem, toți dorim să fim în "zona gri"  unde e safe, unde e călduț, unde totul e predictibil și previzibil, prea puțini avem curajul de a ne rupe de cotidian, și de a evada. 
Prea puțini își permit să aleagă pasiunea, prea puțini sunt dispuși să schimbe peisajul, toți spunem "of, monotonia asta", dar puțini suntem capabili să o rupem...pentru că - nu-i așa - it's more comfortable...

Nu știu câte vieți au fost distruse că s-a ales pasiunea, dar nici nu vreau să mă gândesc câte iubiri nu s-au născut, pentru că rațiunea a câștigat lupta.

Voi cum ați ales?

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...
Alina R.

luni, 24 mai 2021

Precizări și clarificări.


 Dragii mei prieteni...

În momentul în care am luat decizia de a redeschide blogul, vă spun sincer că nu am putut anticipa pe deplin efectele și urmările ei. 

Bine, eu știu că scriu bine, dar parcă nici așa. :))

Trecând la subiect - am primit mesaje de la familie, de la prieteni, in care am fost întrebată dacă sunt ok. DA, DA, sunt ok, nu mi s-a întâmplat nimic rău nici în suflet, nici în inimă, nici în căsnicie, totul e mai mult decât ok.

Aici vin cu precizarea și rugămintea să înțelegeți că nu tot ceea ce scriu  este urmare a realității, am imaginație, una extrem de bogată și de antrenată, am trecut prin experiențe, și dacă acum scriu despre ceva anume, nu înseamnă că exact asta mi se întâmplă.

Unele povești le-am scris pe baza unor evenimente din trecut, sunt povești care și-au lăsat urme adânci, și datorită lor sunt ceea ce sunt azi.

Alte povești vin din mărturisirile unor oameni dragi mie, din întâmplări la care am fost martor  altele pur și simplu vin din imaginație, din vise.

Mai știti că avem o imaginație? Lăsați-o sa zboare, nu se știe ce vă inspiră să faceți. Trăiți prezentul, dar faceți exerciții, faceți scenarii diferite în imaginație. Veți rămâne surprinși de ce  vă poate aduce în minte, această extrapolare și reconfigurare a realității. 

Foarte important să știm să rămânem ancorați în realitate, și să stim când, cum și cu cine să lasăm imaginația să creeze, să ne coloreze viața.

Am mai fost întrebată de ce scriu și versuri și proză...uhmmm...ca să mă folosesc de un răspuns ironic, ușor arogant...poate pentru că pot?!? 

Uneori simt în versuri, pur și simplu mă inspiră ceva, ploaia, un cântec, un vis, un om, un sentiment...

Vă dau un exemplu, ultimele versuri mi se învârteau în cap în timp ce încercam să adorm...și nu m-au lăsat în pace până nu le-am pus frumos pe hârtie... asta nu înseamnă că - făcând referire la ultima poezie - am fost înșelată, sau că sufăr...Nu, pur și simplu așa au ieșit.

Nu am să-mi cenzurez gândurile, nu am să evit să pun negru pe alb ceva, dacă simt, dacă eu consider că trebuie, dacă eu consider că merită  sau mai ales, dacă eu consider că pe cineva ar ajuta sau ar bucura textul meu.

Așadar, sunt OK, am tot sprijinul de care am nevoie, mă desfășor liberă, ceea ce scriu și ceea ce fac, uneori se intersecteaza, alteori sunt paralele, ceea ce simt uneori este fantezie, uneori este realitate, de multe ori se contopesc cele două planuri.

Pe final vreau să vă mulțumesc celor ce mă citesc, simțiți-vă liberi să dați share la postari  dacă vă plac, să interacționați prin mesaje și comentarii, și să continuați să mă urmariți atunci când simțiți.

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult  mult.


duminică, 23 mai 2021

"De mi-ai fi spus..."


 De mi-ai fi vorbit cu Adevărul gol în mână

De mi-ai fi spus că alta în suflet ți-e stăpână

Că alta îți umple nopțile de vise

Aș fi putut să-mi țin cuvintele nezise

Aș fi putut să-mi țin în taină o dorință

Și-aș fi putut să nu simt umilință

..........

De mi-ai fi spus că nu însemn prea multe

De mi-ai fi spus că între noi nu este punte

Că un sărut e un nimic, e fum, e adiere

De-aș fi știut de la început a ta părere

De-aș fi stiut că mângâierea ta mă doare

Aș fi putut să cred că mi se pare

C-ai fost un vis ciudat, nedrept cu mine

Și-aș fi putut mai repede să uit de tine

............... 

De-aș fi știut că alta în gânduri ți-e stăpână

De-aș fi stiut atunci când m-ai luat de mână

De-aș fi stiut atunci când mi-ai dat sărutarea

N-aș căuta acum, în taină alinarea.

.......

Mă bucur însă că nu m-am dăruit decât în vis

Și dacă te iubesc, focul de acum, poate fi stins.


Alina Roman

23.05.2021


sâmbătă, 22 mai 2021

Cealaltă femeie


 Vă spun de la început. Nu am fost și nu vreau să fiu niciodată, în postura de a fi cealaltă. Nu văd rostul, deși încerc să înțeleg mereu ambele fețe ale unei situații, încerc să fiu înțeleaptă și să ma pun și în postura celuilalt, încerc să gândesc și să învăț mereu mai mult, să "văd" și mai multe, să iau în calcul strategii și perspective noi.

Am specificat "încerc", pentru că nu mereu îmi iese. 
A accepta să fii cealaltă femeie, cred că vine cu o mulțime de sacrificii de sine, cu o multitudine de sentimente amestecate, vine cu renunțarea de sine. Cred că uneori e mai greu să fii cealaltă. 

Îmi amintesc că și eu am urât-o la început pe cealaltă...eram soție, eram oficiala, iar ea a fost a doua, era teoretic cea din umbră. Dar am urât-o, am dat vina pe ea pentru tot ce mi s-a întâmplat, pentru toate lacrimile mele de umilință și durere. 

Eram prea tânără atunci să mă gândesc la ea, la ce simțea ea, la ce a făcut-o pe ea să accepte o relație cu un bărbat însurat. Îmi amintesc că mi-am jurat atunci, după ce a trecut primul  val de durere, că nu voi fi niciodată "cealaltă".

Ani mai târziu, când scriu aceste rânduri, cred la fel. Nu pot fi eu cealaltă, nu am să accept niciodată să fiu opțiunea a doua. Rolul de rezervă nu mi se potrivește. Strălucesc prea tare ca să fiu în rol secundar, eu sunt ori protagonistă, ori liberă de contract.

În momentul în care viața mi-a oferit un nou început, m-am asigurat că am drumul liber, și că posibila mea fericire, nu se clădește pe nefericirea alteia...măcar din solidaritate feminină, din respectul de sine...
Nu pentru că mi-e teamă de luptă, ci pentru că, având experiența unei situații similare, știu cum se simte...și de atunci, pentru mine nimic nu justifică să intru cu bocancii în viața altei femei.

Nu am fost niciodată cealaltă, nu am fost niciodată amantă, chiar dacă viața mi-a adus în cale posibilitatea să fiu. Indiferent ce simțeam, indiferent ce sentimente pusesem în prezumtiva relație, când am aflat că el joacă la două capete, am ales să spun NU. Când am aflat că aș putea fi pusă pe locul 2, am zis NU. Când am aflat că el este interesat de altă femeie, am zis NU.

Și dacă il iubești mult - mă veți întreba - ce ai face?
Vă răspund cu mâna pe inimă: pot să îl iubesc până la cer și înapoi, dacă el e cu altă femeie, dacă el e interesat și de altă femeie, pe lângă mine, aș spune tot NU.

Din respect pentru mine, cu tot dorul și toată dragostea, dacă eu nu sunt pe primul loc, aleg să plec. 
Unele aleg cu bună știință să fie no.2, din comoditate, din neputință, din neștiință, din răutate, din iubire, you name it. Nu le judec, ele știu de ce acceptă să împartă același bărbat. 

Eu nu sunt făcută pentru a fi a doua. 
Eu când iubesc un bărbat vreau să fiu "the one". Eu nu lupt cu alte femei - deși aș învinge - pentru că nu se merită.
Eu când văd că el este interesat de altcineva, chiar dacă i se răspunde, chiar dacă nu, nu mai lupt. Nu mai am pentru cine.

Acum în sfârșit le înțeleg pe celelalte. Nu o mai urăsc pe "celaltă" de acum muuulți ani. A fost doar o ea, victima unei situații...le înțeleg pe celelalte care acceptă locul 2. 
Le lipsește probabil curajul să lupte pentru locul unu. Unele ajung temporar pe poziția întâi...dar niciodată nu rămân acolo...și ajung pentru că cele de pe primul loc, decid să iasă cu grație și înțelepciune din scenă. 

Eu nici măcar nu iau in calcul locul 2...pentru mine nu există
Dar eu, sunt eu! 



Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...